18 idei pentru 2018 care nu sunt din categoria „o sǎ merg la salǎ”…

  1. Sǎ cer ajutor cȃnd e cazul sǎ cer ajutor, dar mai ales sǎ ȋl cer la timp.
  2. Sǎ ȋmbrǎțișez și sǎ mǎ las ȋmbrǎțișatǎ. S-ar putea sǎ facǎ diferența ȋntre o zi ȋn care te simți singur ȋmpotriva lumii și o zi ȋn care simți cǎ poți muta munții și ca ai oameni de partea ta. La fel și pentru celǎlalt.
  3. Sǎ povestesc prima datǎ partea pozitivǎ a zilei cȃnd ne punem pe canapea, frȃnți, seara, nu pe cea negativǎ.
  4. Sǎ ignor activ lumea din jur și sǎ mǎ conectez cu lumea mea, mai des, mǎcar un sfert de orǎ pe zi.
  5. Sǎ mǎnȃnc cȃnd mi-e foame, sǎ beau cȃnd mi-e sete, dar nu orice.
  6. Sǎ sun un prieten, o rudǎ, o cunoștințǎ, dintre cei cu care nu vorbesc zilnic, mǎcar odatǎ pe sǎptǎmȃnǎ și sǎ ȋntreb ce face, cum e, iar apoi sǎ și ascult ce-mi rǎspunde.
  7. Sǎ nu las pe mȃine ce pot face azi.
  8. Sǎ fac rai din ce am, nu iad din ce n-am.
  9. Sǎ nu uit cǎ dincolo de copacii de zi cu zi e pǎdurea care rezistǎ oricǎrui (ano)timp.
  10. Sǎ fiu bunǎ cu mine și sǎ accept cǎ mintea și/sau corpul meu nu vor fi ȋntotdeauna ȋn ordine. Dar vor fi bine.
  11. Sǎ nu aștept fericirea, ci sǎ o construiesc atunci cȃnd o vreau.
  12. Sǎ pun limite și sǎ compartimentalizez ȋn ceea ce fac, nu și ȋn ceea ce sunt.
  13. Sǎ ȋi dau copilului meu timp sǎ fim, ȋmpreunǎ. Sǎ rȃdem, sǎ ne jucǎm, sǎ citim, sǎ ȋnvǎțǎm, sǎ descoperim lumea, ȋmpreunǎ.
  14. Sǎ ȋi dau soțului meu ceea ce meritǎ pentru cǎ e felul de om care dupǎ ce a nǎscut soția lui i-a spus asistentei cǎ ne descurcǎm și nu s-a dat ȋnapoi de la a ȋmi face duș ȋn spital.
  15. Sǎ citesc o carte, pentru mine, și să fac cadou măcar o carte.
  16. Sǎ ies la sushi cu fetele.
  17. Sǎ mergem ȋn prima aventurǎ la mare ȋn trei și să ne bălăcim.
  18. Sǎ lucrez cu drag și cu interes, iar de nu va fi așa, sǎ lucrez altundeva.

Foto: #whatsbehinddoor2018

Reclame

Alertǎ, alertǎ!

Cel mai dificil lucru din ultimele patru luni, trei sǎptǎmȃni și 10 ore (care coincid, culmea, cu viața fiului meu) ale vieții mele nu a fost nici nașterea (cred?!), nici alǎptatul, nici colicii, nici regresia somnului, nici puseele de creștere, nici vizita la UPU- Spitalul de Copii, nici tonele de scutece cǎcǎcite, nici lipsa somnului și a timpului alocat ȋn altǎ direcție decȃt cea a copilului. Nu e nici mental workload-ul de mamǎ (deși, ǎsta e pe-aproape, cǎci ne nenorocește pe noi, ǎștia mai organizați). Ci, a fost și este continua stare de alertǎ ȋn care trǎiesc. Am citit undeva, cȃndva, cǎ mamele proaspete, pȃnǎ aproape de vȃrsta de șase luni a copilului, dar uneori și dupǎ aceea, trǎiesc același nivel de stres ca un soldat aflat ȋntr-o zonǎ de rǎzboi datoritǎ acestei continue stǎri de alertǎ. Poate e mai dificil de gestionat la primul copil, cine știe. Dar, cu siguranțǎ are legǎturǎ cu faptul cǎ la fiecare pas trebuie sǎ fii pregǎtitǎ pentru ceva nou și cu siguranțǎ nu e lucru ușor sǎ trǎiești așa. E ca o picǎturǎ chinezeascǎ, asemeni unei voci interioare care trimite reminder-e constante legate de ideea cǎ o viațǎ de om depinde de tine și cǎ timpul tǎu e „luat ȋn chirie” pe suprafețe destul de mari de acest locatar. Mai mult, starea de alertǎ continuǎ chiar e continuǎ, nu ȋncepe și nu se terminǎ la marginea pǎtuțului copilului și a nevoilor lui. Somnul e ațipealǎ, mȃncatul e „pe fugǎ” sau „pe gȃndite”, dușul e cursǎ contra cronometru și așa mai departe. Copilul doarme dus și tu tot faci duș 🙂 ȋn 30 de secunde.

Uneori, nu știu dacǎ ne cere cineva sǎ fim ȋn alertǎ, ne punem noi automat, natural sau forțat, ori e ceva ce unele mǎmici trǎiesc, iar altele nu, fiind mai degrabǎ un mod de a mǎmicii (da, la mine, a mǎmici e verb!).

Combinatǎ cu invizibilul, dar, vai, atȃt de realul mental workload (a se citi „faptul cǎ odatǎ ce devii mamǎ trebuie sǎ fii atotcunoscǎtoare și atotorganizatoare, cel mai adesea, din oficiu, suplimentar, fǎrǎ renumerație- sic!- sau chiar fǎrǎ recunoaștere), e o bombǎ psihicǎ pe cale sǎ explodeze constant. Ce facem cu ea, atunci? Cu bomba de alertǎ mǎmiceascǎ? O dezamorsǎm cumva, ȋncet ȋncet, zi de zi, pȃnǎ mǎmicim fǎrǎ sǎ explodǎm, mental. Work in progress, atȃt pot sǎ spun.

alert

Lecții

Lucruri pe care le-am ȋnvǎțat ȋmpreunǎ cu bebeloiul meu, ȋncǎ dinainte de a se naște și care cred cǎ-mi vor fi de folos și-ntr-o viațǎ viitoare:

baby_coming_soon_long_sleeve_maternity_tshirt

– hainele se recicleazǎ. Iar asta e bine. Am oferit și-am primit atȃt de multe haine și hǎinuțe, de-ale mele și de bebeloi, de nu se poate, vorba aia, ȋn ultimele șapte luni. E bine și pentru suflet (sǎ faci ordine, sǎ dǎruiești) și pentru buzunar.

– tortul de morocovi (carrot cake) e bun. A trebuit sǎ fiu gravidǎ ca sǎ mǎnȃnc mult și sǎ și concluzionez asta. Și capuccino e bun, chiar dacǎ mai demult erai… espresso.

– știu și pot sa calc rufe. Eu am cǎlcat, pentru mine, haine, ȋn viața mea de pȃnǎ acum, de atȃtea ori cȃte degete am la mȃini, maxim. Nu-i de mine, vorba aia. Probabil cǎ de cȃteva ori s-or fi uitat oamenii din jur ciudat la mine, dar asta e. Sigur, fǎceam efortul ǎsta ȋncǎ dinainte de bebeloi, pentru taicǎ-su, dar era mai mult ca o faptǎ bunǎ, o surprizǎ, un cadou, ceva ce fǎceam „de drag”, cǎ el oricum ȋși cǎlca singur cǎmǎșile. Acum calc hainuțe micuțe și drǎguțe și alte chestii, ca sǎ le dezinfectez sau mai știu eu ce. Culmea e cǎ mǎ și relaxeazǎ. Nu știu dacǎ o sǎ continuu, dar mǎcar acu la ȋnceput sǎ fie totul ca scos din cutie.

– am redescoperit „Love is all around” de la Wet Wet Wet, o pun ȋn fiecare searǎ, ca sǎ știe cǎ o sǎ fie bine totul ȋn jurul lui. S-a auzit și la nunta noastrǎ, tot pentru el, așa am gȃndit eu cȃnd am cerut band-ului s-o cȃnte.

– n-are rost sǎ fii pudicǎ dacǎ vrei sǎ ai copii. Colul tau uterin, dacǎ mai ai și-un nǎzdrǎvan la bord, va fi discutat și rǎsdiscutat. Plus, vei sta cu cracii-n sus la n ecografii de tot soiul și la o naștere, cu destulǎ lume ȋn jur, așa cǎ, n-are rost. Faptul cǎ n-ai vorbit de putza ta prea mult pȃnǎ acum, fie cǎ era vorba de epilat sau menstruație sau mai știu eu ce… egal cu zero. Putza ta e subiect de discuție (nu public, dar ȋn cercuri restrȃnse cu siguranțǎ!) și e ok. Așa-ți dai seama cǎ e ca și cu alǎptatul ȋn public: sȃni pe toate gardurile și tu te stresezi cu-n „colț de țȃțǎ”. Sigur cǎ sunt unele lucruri și chestiuni pe care le vrei sǎ fie sau sǎ rǎmȃnǎ intime și nu e musai sǎ le faci tu publice. Ideea e cǎ nici nu-i moarte de om dacǎ-s publice, aia-i faza. Te stresai degeaba.

– cu un copil, chiar și-n burtoi, nimic nu mai e cum era planificat. Ȋntotdeauna se poate ȋntȃmpla ceva. Serios! N-are sens sǎ faci planuri. Mi s-a ȋntȃmplat mie sǎ am planuri de rezolvat și terminat catralioane de treburi și nu s-a putut, cǎ-n luna a șaptea am stat mai mult acasǎ-n pat. Pe la jumǎtatea lunii ȋncǎ mǎ agitam, dar spre final am realizat cǎ-i ok sǎ nu rǎmȃnǎ doar praf de zȃne și proiecte ȋncheiate pe unde treci. Crești o viațǎ și ȋți mai permiți eșecuri, minore, fațǎ de realizarea asta majorǎ. Cu cȃt accepți mai repede asta, cu atȃt mai bine pentru sǎnǎtatea ta mintalǎ.

– nu ești bolnavǎ, ești gravidǎ. Nu zice nimeni cǎ tre sǎ ai tone de drepturi, dar ceva ceva… Uneori chiar ești și bolnavǎ. Nu toate femeile trǎiesc „pregnancy bliss for 9 months”. Ideal ar fi ca oamenii din jur sǎ empatizeze puțin. Ȋn șapte luni și-un pic m-a lǎsat cineva ȋn fațǎ la coada de la mǎsline din supermarket; a mai fǎcut o doamnǎ scandal pt mine (deja eram semi-leșinatǎ) sǎ pot intra „la buletine” sǎ aștept pe scaun, nu afarǎ ȋn frig, pȃnǎ ȋmi venea rȃndul; m-au lǎsat vreo cinci femei ce stǎteau la coadǎ la toaleta din benzinǎrie sǎ intru ȋnaintea lor. Și am burtoi mare, frate, se vede, iar o bunǎ bucatǎ de vreme se vedea de la o poștǎ ce greu ȋmi e.

– sarcina, nașterea și prima perioadǎ a vieții copilului sunt presǎrate cu ceea ce eu numesc ȋn mintea mea de gravidǎ „fashion de uter” și „dualismele fǎcutului de copii”, cum s-ar zice. Iar astea, ca oricare alte fashion-uri/dualisme trebuie observate, deconstruite, ȋnțelese, alese pe mǎsura minții și dorințelor tale și nediscutate cu nimeni. Dacǎ vrei sǎ rǎmȃi ȋntreagǎ la cap. Nimic nu e ȋn nuanțe de gri, ci ȋn dualisme alb-negru. Ȋn sarcinǎ poți fii fashion ȋn ȋmbrǎcǎminte, ȋn atitudinea fațǎ de lucru, viațǎ, mȃncare, lume și „nesting”. Dupǎ naștere poți fi fashion ȋn modul ȋn care ȋmbraci copilul, cum ai aranjat camera, ce sistem de purtare sau ce scuteze utilizezi, etc. De asemenea, ȋn naștere e fashion sǎ te poziționezi undeva, cu argumente clare și suficiente, de preferat, pe axa „cezarianǎ”-„naștere naturalǎ”. Musai trebe sǎ te semi-auto-rǎstignești dacǎ alegi sǎ naști natural sau sǎ explici științific de ce alegi cezarianǎ. Orice altceva nu pare sǎ fie acceptabil și ești superficialǎ. Eu am optat pentru naștere naturalǎ, dacǎ se poate și nu apar complicații. Mǎ duc acolo avȃnd ȋncredere completǎ ȋn medic, fǎrǎ sǎ ȋmi dau tone de filme cu idei preluate de pe net privind nașterea. Fiindcǎ, pe bune, dacǎ e sǎ fim realiști, pȃnǎ la momentul x habar n-ai dacǎ lucrurile se vor ȋntȃmpla așa cum ȋți imaginezi tu. Nu suntem la fabrica de copii și fiecare iese la fel, cȃnd iese de pe linia de asamblare. Fii serioasǎ! Maxim discuții cu medicul. Restul e surprizǎ. Și nu e rǎu cǎ e așa. Altfel am avea toate aceeași experiențǎ a nașterii și n-am mai putea sǎ spunem cǎ e „un moment unic” :p Alǎptare sau lapte praf. Fereascǎ sfȃntu’ sǎ nu ȋncerci mǎcar pȃnǎ la epuizare sǎ alǎptezi și sǎ afle cineva care alǎpteazǎ. Naștere „la stat” sau „la privat”? Avantaje și dezavantaje, invidii, bla bla bla. Mamǎ care lucreazǎ sau mamǎ casnicǎ? Co-sleeping sau doarme la el ȋn pǎtuț? Auto-diversificare sau diversificare clasicǎ? Tǎtic care schimbǎ scutece sau tǎtic care nu schimbǎ scutece? Etc, etc, etc.

– existǎ un grup de Facebook pentru orice. Just search! Utile, dar și cu potențial de subminare.

– e teribil de bine sǎ fii informatǎ, viața e mai ușor de ȋnțeles, problemele mai ușor de rezolvat, panica mai redusǎ, plǎcerea mai mare. Cȃnd ai responsabilitǎți mari e bine sǎ mergi pe instinct doar pȃnǎ la un punct, pǎrerea mea. Workshop-uri și cǎrți și tot ce vrei la un pas distanțǎ, pentru multe dintre noi. Din pǎcate, nu pentru toate.

– informația multǎ, fǎrǎ discernǎmȃnt la capǎtul receptorului, poate naște, alǎturi de copii, dezinformare, erori și/sau radicalisme.

-existǎ și cǎi de mijloc și existǎ și compromisuri și nu e bine sǎ fii radical/ǎ, cǎ s-ar putea sǎ nu-ți fie bine pe termen lung, deși pe termen scurt s-ar gǎsi admiratori/admiratoare sau puncte pozitive. Sǎ luǎm ultimul caz de mai sus. E plinǎ lumea de radicaliste/radicaliști ȋn sfera nașterilor și creșterilor copiilor. Nu faci ca ei, ești cea mai depravatǎ mamǎ. Eu, de exemplu, mǎ pregǎtesc intens pentru alǎptare, citesc, merg la workshop-uri, vreau asta. Dar nu ȋmi fac iluzii cǎ voi alǎpta cu siguranțǎ- poate voi fi printre femeile care din diferite motive nu pot alǎpta. Nu cred cǎ cine nu alǎpteazǎ exclusiv pȃnǎ la 6 luni va fi mai puțin mamǎ decȃt mine, dacǎ eu voi reuși asta, sau invers. La fel cum nu cred cǎ dacǎ nu alǎptez dupǎ un an, ȋmi privez copilul de x sau y ȋn mod intenționat. Poate (!) ceea ce ȋi mai dǎ copilului (sau mamei?) suptul dupǎ un an se mai poate oferi (sau gǎsi) și ȋn alt fel ȋn relația dintre cei doi. Poate laptele praf nu e otrava pe care o credem a fi pentru unele dintre noi. Sau poate e? Sunt multe variabile, la fiecare caz. Si e bine sa lasam loc si de alt fel. Dar vǎd atȃt de des atitudini nasoale fațǎ de ne-alǎptǎrese exclusive de-mi vine sǎ mǎ urc pe pereți și mi se pare cǎ sunt rezultatul unor frustrǎri și nevoi de recunoaștere crunte, care nu știu cȃtǎ legǎturǎ au cu copilul sau relația mamǎ-copil, cȃt cu persoana proprie a mamei. O analizǎ de sine cȃt se poate, cȃnd stǎm acasǎ și așteptǎm bebeloii, e de bun augur, zic eu. Cred cǎ eu, de exemplu, sunt mai calmǎ și mi-e mai clar ce vreau de la mine și de la mǎmicit fiindcǎ m-am analizat bine ȋn perioada asta. Și mǎ și simt mai bine fațǎ de momentele cȃnd eram mai pornitǎ pe anumite opțiuni decȃt pe ȋnțelegerea și acceptarea tuturor opțiunilor. Oricum, radicalismele nu-s bune și-s alea oamenilor neȋncrezǎtori ȋn ei din alte puncte de vedere, care ȋși investesc toatǎ energia ȋntr-un segment din linia lungǎ ce-ar putea fi experiența lor de viațǎ. Doar o pǎrere. A mea. Nu scoateți „(l)armele”.

– TOATǍ lumea are o pǎrere despre cum trebuie sǎ faci x sau y cȃt ești gravidǎ, cum naști și cum ȋți crești copilul. Absolut toatǎ. Principiul de supraviețuire cel mai ok, zic eu: cȃinii latrǎ, ursul merge, chiar și pentru cei/cele pentru care conteazǎ gura lumii, dacǎ vreți sǎ n-o luați razna. Valabil și pentru alte situații, desigur.

– e bine sǎ ai un partener  ȋn combinația fǎcutului de copii- naștere și creștere. Eu sunt tare recunoscǎtoare cǎ putem merge ȋmpreunǎ sǎ naștem 🙂 e atȃt de relaxantǎ ideea cǎ echipa e acolo, nu-s doar eu, de nu-i adevǎrat. E bine sǎ ai un partener oricȃnd. Singurǎtatea e interesantǎ și productivǎ doar temporar, pǎrerea mea. Eu aștept sǎ vǎd cȃt de interesant e ȋn trei :)) E bine sǎ te poți lǎsa cu toatǎ greutatea a douǎ corpuri ȋn brațele cuiva atunci cȃnd e mai greu și e bine sǎ te poți pupǎci deasupra unui burtoi atunci cȃnd e mai bine. E bine rǎu!

– sunt puține momente ȋn viațǎ cȃnd oamenii din jur ȋți ȋndeplinesc toate dorințele, chiar dacǎ includ muștar mult sau masaje la picioare ȋn miez de noapte. Cu cȃt ȋnveți mai repede cǎ 9 luni trec rapid și dup-aia se terminǎ cu ȋndeplinirea dorințelor, cu-atȃt mai bine, pentru tine :))