Lecții

Lucruri pe care le-am ȋnvǎțat ȋmpreunǎ cu bebeloiul meu, ȋncǎ dinainte de a se naște și care cred cǎ-mi vor fi de folos și-ntr-o viațǎ viitoare:

baby_coming_soon_long_sleeve_maternity_tshirt

– hainele se recicleazǎ. Iar asta e bine. Am oferit și-am primit atȃt de multe haine și hǎinuțe, de-ale mele și de bebeloi, de nu se poate, vorba aia, ȋn ultimele șapte luni. E bine și pentru suflet (sǎ faci ordine, sǎ dǎruiești) și pentru buzunar.

– tortul de morocovi (carrot cake) e bun. A trebuit sǎ fiu gravidǎ ca sǎ mǎnȃnc mult și sǎ și concluzionez asta. Și capuccino e bun, chiar dacǎ mai demult erai… espresso.

– știu și pot sa calc rufe. Eu am cǎlcat, pentru mine, haine, ȋn viața mea de pȃnǎ acum, de atȃtea ori cȃte degete am la mȃini, maxim. Nu-i de mine, vorba aia. Probabil cǎ de cȃteva ori s-or fi uitat oamenii din jur ciudat la mine, dar asta e. Sigur, fǎceam efortul ǎsta ȋncǎ dinainte de bebeloi, pentru taicǎ-su, dar era mai mult ca o faptǎ bunǎ, o surprizǎ, un cadou, ceva ce fǎceam „de drag”, cǎ el oricum ȋși cǎlca singur cǎmǎșile. Acum calc hainuțe micuțe și drǎguțe și alte chestii, ca sǎ le dezinfectez sau mai știu eu ce. Culmea e cǎ mǎ și relaxeazǎ. Nu știu dacǎ o sǎ continuu, dar mǎcar acu la ȋnceput sǎ fie totul ca scos din cutie.

– am redescoperit „Love is all around” de la Wet Wet Wet, o pun ȋn fiecare searǎ, ca sǎ știe cǎ o sǎ fie bine totul ȋn jurul lui. S-a auzit și la nunta noastrǎ, tot pentru el, așa am gȃndit eu cȃnd am cerut band-ului s-o cȃnte.

– n-are rost sǎ fii pudicǎ dacǎ vrei sǎ ai copii. Colul tau uterin, dacǎ mai ai și-un nǎzdrǎvan la bord, va fi discutat și rǎsdiscutat. Plus, vei sta cu cracii-n sus la n ecografii de tot soiul și la o naștere, cu destulǎ lume ȋn jur, așa cǎ, n-are rost. Faptul cǎ n-ai vorbit de putza ta prea mult pȃnǎ acum, fie cǎ era vorba de epilat sau menstruație sau mai știu eu ce… egal cu zero. Putza ta e subiect de discuție (nu public, dar ȋn cercuri restrȃnse cu siguranțǎ!) și e ok. Așa-ți dai seama cǎ e ca și cu alǎptatul ȋn public: sȃni pe toate gardurile și tu te stresezi cu-n „colț de țȃțǎ”. Sigur cǎ sunt unele lucruri și chestiuni pe care le vrei sǎ fie sau sǎ rǎmȃnǎ intime și nu e musai sǎ le faci tu publice. Ideea e cǎ nici nu-i moarte de om dacǎ-s publice, aia-i faza. Te stresai degeaba.

– cu un copil, chiar și-n burtoi, nimic nu mai e cum era planificat. Ȋntotdeauna se poate ȋntȃmpla ceva. Serios! N-are sens sǎ faci planuri. Mi s-a ȋntȃmplat mie sǎ am planuri de rezolvat și terminat catralioane de treburi și nu s-a putut, cǎ-n luna a șaptea am stat mai mult acasǎ-n pat. Pe la jumǎtatea lunii ȋncǎ mǎ agitam, dar spre final am realizat cǎ-i ok sǎ nu rǎmȃnǎ doar praf de zȃne și proiecte ȋncheiate pe unde treci. Crești o viațǎ și ȋți mai permiți eșecuri, minore, fațǎ de realizarea asta majorǎ. Cu cȃt accepți mai repede asta, cu atȃt mai bine pentru sǎnǎtatea ta mintalǎ.

– nu ești bolnavǎ, ești gravidǎ. Nu zice nimeni cǎ tre sǎ ai tone de drepturi, dar ceva ceva… Uneori chiar ești și bolnavǎ. Nu toate femeile trǎiesc „pregnancy bliss for 9 months”. Ideal ar fi ca oamenii din jur sǎ empatizeze puțin. Ȋn șapte luni și-un pic m-a lǎsat cineva ȋn fațǎ la coada de la mǎsline din supermarket; a mai fǎcut o doamnǎ scandal pt mine (deja eram semi-leșinatǎ) sǎ pot intra „la buletine” sǎ aștept pe scaun, nu afarǎ ȋn frig, pȃnǎ ȋmi venea rȃndul; m-au lǎsat vreo cinci femei ce stǎteau la coadǎ la toaleta din benzinǎrie sǎ intru ȋnaintea lor. Și am burtoi mare, frate, se vede, iar o bunǎ bucatǎ de vreme se vedea de la o poștǎ ce greu ȋmi e.

– sarcina, nașterea și prima perioadǎ a vieții copilului sunt presǎrate cu ceea ce eu numesc ȋn mintea mea de gravidǎ „fashion de uter” și „dualismele fǎcutului de copii”, cum s-ar zice. Iar astea, ca oricare alte fashion-uri/dualisme trebuie observate, deconstruite, ȋnțelese, alese pe mǎsura minții și dorințelor tale și nediscutate cu nimeni. Dacǎ vrei sǎ rǎmȃi ȋntreagǎ la cap. Nimic nu e ȋn nuanțe de gri, ci ȋn dualisme alb-negru. Ȋn sarcinǎ poți fii fashion ȋn ȋmbrǎcǎminte, ȋn atitudinea fațǎ de lucru, viațǎ, mȃncare, lume și „nesting”. Dupǎ naștere poți fi fashion ȋn modul ȋn care ȋmbraci copilul, cum ai aranjat camera, ce sistem de purtare sau ce scuteze utilizezi, etc. De asemenea, ȋn naștere e fashion sǎ te poziționezi undeva, cu argumente clare și suficiente, de preferat, pe axa „cezarianǎ”-„naștere naturalǎ”. Musai trebe sǎ te semi-auto-rǎstignești dacǎ alegi sǎ naști natural sau sǎ explici științific de ce alegi cezarianǎ. Orice altceva nu pare sǎ fie acceptabil și ești superficialǎ. Eu am optat pentru naștere naturalǎ, dacǎ se poate și nu apar complicații. Mǎ duc acolo avȃnd ȋncredere completǎ ȋn medic, fǎrǎ sǎ ȋmi dau tone de filme cu idei preluate de pe net privind nașterea. Fiindcǎ, pe bune, dacǎ e sǎ fim realiști, pȃnǎ la momentul x habar n-ai dacǎ lucrurile se vor ȋntȃmpla așa cum ȋți imaginezi tu. Nu suntem la fabrica de copii și fiecare iese la fel, cȃnd iese de pe linia de asamblare. Fii serioasǎ! Maxim discuții cu medicul. Restul e surprizǎ. Și nu e rǎu cǎ e așa. Altfel am avea toate aceeași experiențǎ a nașterii și n-am mai putea sǎ spunem cǎ e „un moment unic” :p Alǎptare sau lapte praf. Fereascǎ sfȃntu’ sǎ nu ȋncerci mǎcar pȃnǎ la epuizare sǎ alǎptezi și sǎ afle cineva care alǎpteazǎ. Naștere „la stat” sau „la privat”? Avantaje și dezavantaje, invidii, bla bla bla. Mamǎ care lucreazǎ sau mamǎ casnicǎ? Co-sleeping sau doarme la el ȋn pǎtuț? Auto-diversificare sau diversificare clasicǎ? Tǎtic care schimbǎ scutece sau tǎtic care nu schimbǎ scutece? Etc, etc, etc.

– existǎ un grup de Facebook pentru orice. Just search! Utile, dar și cu potențial de subminare.

– e teribil de bine sǎ fii informatǎ, viața e mai ușor de ȋnțeles, problemele mai ușor de rezolvat, panica mai redusǎ, plǎcerea mai mare. Cȃnd ai responsabilitǎți mari e bine sǎ mergi pe instinct doar pȃnǎ la un punct, pǎrerea mea. Workshop-uri și cǎrți și tot ce vrei la un pas distanțǎ, pentru multe dintre noi. Din pǎcate, nu pentru toate.

– informația multǎ, fǎrǎ discernǎmȃnt la capǎtul receptorului, poate naște, alǎturi de copii, dezinformare, erori și/sau radicalisme.

-existǎ și cǎi de mijloc și existǎ și compromisuri și nu e bine sǎ fii radical/ǎ, cǎ s-ar putea sǎ nu-ți fie bine pe termen lung, deși pe termen scurt s-ar gǎsi admiratori/admiratoare sau puncte pozitive. Sǎ luǎm ultimul caz de mai sus. E plinǎ lumea de radicaliste/radicaliști ȋn sfera nașterilor și creșterilor copiilor. Nu faci ca ei, ești cea mai depravatǎ mamǎ. Eu, de exemplu, mǎ pregǎtesc intens pentru alǎptare, citesc, merg la workshop-uri, vreau asta. Dar nu ȋmi fac iluzii cǎ voi alǎpta cu siguranțǎ- poate voi fi printre femeile care din diferite motive nu pot alǎpta. Nu cred cǎ cine nu alǎpteazǎ exclusiv pȃnǎ la 6 luni va fi mai puțin mamǎ decȃt mine, dacǎ eu voi reuși asta, sau invers. La fel cum nu cred cǎ dacǎ nu alǎptez dupǎ un an, ȋmi privez copilul de x sau y ȋn mod intenționat. Poate (!) ceea ce ȋi mai dǎ copilului (sau mamei?) suptul dupǎ un an se mai poate oferi (sau gǎsi) și ȋn alt fel ȋn relația dintre cei doi. Poate laptele praf nu e otrava pe care o credem a fi pentru unele dintre noi. Sau poate e? Sunt multe variabile, la fiecare caz. Si e bine sa lasam loc si de alt fel. Dar vǎd atȃt de des atitudini nasoale fațǎ de ne-alǎptǎrese exclusive de-mi vine sǎ mǎ urc pe pereți și mi se pare cǎ sunt rezultatul unor frustrǎri și nevoi de recunoaștere crunte, care nu știu cȃtǎ legǎturǎ au cu copilul sau relația mamǎ-copil, cȃt cu persoana proprie a mamei. O analizǎ de sine cȃt se poate, cȃnd stǎm acasǎ și așteptǎm bebeloii, e de bun augur, zic eu. Cred cǎ eu, de exemplu, sunt mai calmǎ și mi-e mai clar ce vreau de la mine și de la mǎmicit fiindcǎ m-am analizat bine ȋn perioada asta. Și mǎ și simt mai bine fațǎ de momentele cȃnd eram mai pornitǎ pe anumite opțiuni decȃt pe ȋnțelegerea și acceptarea tuturor opțiunilor. Oricum, radicalismele nu-s bune și-s alea oamenilor neȋncrezǎtori ȋn ei din alte puncte de vedere, care ȋși investesc toatǎ energia ȋntr-un segment din linia lungǎ ce-ar putea fi experiența lor de viațǎ. Doar o pǎrere. A mea. Nu scoateți „(l)armele”.

– TOATǍ lumea are o pǎrere despre cum trebuie sǎ faci x sau y cȃt ești gravidǎ, cum naști și cum ȋți crești copilul. Absolut toatǎ. Principiul de supraviețuire cel mai ok, zic eu: cȃinii latrǎ, ursul merge, chiar și pentru cei/cele pentru care conteazǎ gura lumii, dacǎ vreți sǎ n-o luați razna. Valabil și pentru alte situații, desigur.

– e bine sǎ ai un partener  ȋn combinația fǎcutului de copii- naștere și creștere. Eu sunt tare recunoscǎtoare cǎ putem merge ȋmpreunǎ sǎ naștem 🙂 e atȃt de relaxantǎ ideea cǎ echipa e acolo, nu-s doar eu, de nu-i adevǎrat. E bine sǎ ai un partener oricȃnd. Singurǎtatea e interesantǎ și productivǎ doar temporar, pǎrerea mea. Eu aștept sǎ vǎd cȃt de interesant e ȋn trei :)) E bine sǎ te poți lǎsa cu toatǎ greutatea a douǎ corpuri ȋn brațele cuiva atunci cȃnd e mai greu și e bine sǎ te poți pupǎci deasupra unui burtoi atunci cȃnd e mai bine. E bine rǎu!

– sunt puține momente ȋn viațǎ cȃnd oamenii din jur ȋți ȋndeplinesc toate dorințele, chiar dacǎ includ muștar mult sau masaje la picioare ȋn miez de noapte. Cu cȃt ȋnveți mai repede cǎ 9 luni trec rapid și dup-aia se terminǎ cu ȋndeplinirea dorințelor, cu-atȃt mai bine, pentru tine :))

Reclame

Nu aduce ianuarie, ce aduce anul :)

În ianuarie 2011 mi-am rupt nişte oase din talpa dreaptă. A fost într-un mare fel, oase rupte ridicându-te de pe-un scaun, înainte cu patru zile să trebuiască să pleci în Istanbul să vizitezi prietene bune şi în mijlocul unui proiect de muncă de teren care-ţi aducea nişte bănuţi extra. M-am mutat acasă cu ai mei o vreme atunci. Lucrurile s-au schimbat în luna aia. Şi eu. Am realizat că există limite fizice şi-am devenit mai umilă.

În ianuarie 2012 m-am mutat în Budapesta, după ceea ce cred că a fost singura depresie din viaţa mea, reală, cruntă, finalizată cu ambiţia de a face lucruri pentru mine şi de-a continua ceea ce întrerupsesem cu ceva vreme în urmă, şi anume să fiu curioasă în ceea ce priveşte lumea şi mândră de mine. Am plecat cu maşina plină, lăsând Clujul în urmă, pentru trei luni, pentru un stadiu de cercetare. Iar de-acolo direct la Aberdeen, în Scoţia, tot pentru trei luni, cu acelaşi scop. Asta a schimbat lucrurile. Lunile alea şase au fost finalul procesului meu personal de ani de zile de-a mă simţi bine cu mine însămi, de-a mă îndoi de mine în paralel cu a fi mândră de mine, simplu.

În ianuarie 2013 m-am mutat de pe canapeaua soră-mii într-un apartament, sperând că noul meu loc de muncă pentru care am luat-o iar de la capăt în Timişoara, super fain pe dinafară şi chiar pe dinăuntru, dar mai degrabă chinuitor de plin de muncă şi responsabilitate şi mulţi oameni răi pe dinăuntru, de fapt, îmi va permite să plătesc chiria respectivă, după ce mi se va mări salariul, aşa cum mi se promisese. Era a treia mea lună la job şi lucram cu disperare câte 11-12 ore pe zi, nu făceam calcule clare, de oboseală, fiindcă eram ocupată să le dovedesc unora că îmi merit jobul, deşi, paradoxal, ei mă angajaseră (acum îmi vine să râd). Eram ocupată să lucrez, să iubesc ce fac şi să urăsc situaţii de tot soiul de-acolo, în egală măsură. Era perioada în care vedeam tabloul mai mare al carierei, restul nu conta. Se schimbaseră multe în ultimul an.

În ianuarie 2014 m-am mutat într-o garsonieră minusculă dintr-o zonă studenţească, unde intra miros de shaorma pe geam de câte ori îl deschideam fiindcă salariul de mai sus nu se mărise decât cu o firimitură, încă eram motivată, asta nu se schimbase, fiindcă vroiam să schimb lumea şi chiar se vedea asta. Dar, gustul satisfacţiei şi tabloul ăla mare al carierei avea miros de shaorma. Lucrurile trebuiau să se schimbe, eu deja mă schimbasem şi acum vroiam schimbare în termenii şi condiţiile mele, nu ca în lunile ianuarie din anii trecuţi.

Ianuarie 2015 a fost prima lună petrecută în apartamentul meu, unde puteam bate cuie câte voiam, pe care-l voi plăti în următorii 30 de ani.  Am început luna ianuarie din 2015 în Italia, mai la soare, c-un om fain, cred c-a fost de bun augur. Apartamentul l-am mobiliat şi renovat din ore şi joburi care se adăugau aceluiaşi job pe care-l făceam cu la fel de mult drag şi interes şi rezultate şi colegi faini şi oameni care acum îmi cereau părerea, nu îmi dădeau ordine doar de dragul de-a da ordine. Lucrurile parcă se schimbau în alt ritm, al meu. Nu-mi mai aduc aminte cum am reuşit să găsesc apartamentul, într-un moment când aveam un job full-time şi două part-time sau project-based, în acelaşi timp. Dar mă respect pe mine pentru asta. S-au schimbat multe în 2015, dar nu la lucru de data asta. S-au găsit oameni, au început drumuri împreună.

Ianuarie 2016 pare să fie o lună în care e greu să mă motivez să mă dau jos din pat dimineaţa şi mă cuprinde constant un sentiment de lehamite. Mai e vreme să scap de el, suntem abia în 9. Sunt nişte lucruri de care trebuie să scap anul ăsta, clar. Ce e diferit la luna asta de ianuarie, faţă de cele 5 de dinainte, e că acum îmi umplu nopţile nu cu griji legate de ce fac, aşa, mai mult ad-hoc, ci cu griji şi planuri şi idei legate de ceea ce voi face, ceea ce vreau, ceea ce am nevoie… nu cu griji legate de ce fac, ci de ceea ce sunt. Luna asta sper să mă pregătească pentru un an fain şi bun, ca toamnele alea care dau struguri din care iese un vin bun, despre care vorbeşte lumea ani la rând mai apoi.

Vrând nevrând lunile mele ianuarie din ultimii cinci ani au fost extrem de importante şi au cântărit mult în ceea ce sunt, abia acum imi dau seama. Nu e rău să pui lucrurile în perspectivă, ba e chiar revelator cumva, productiv, bun pentru suflet, vorba aia. Eu mă bucur c-am făcut-o, mai ales cu o lună ca ianuarie. Nu fiindcă sunt luni de început de an, ci fiindcă sunt nişte luni în care s-au întâmplat lucruri, plănuite şi neplănuite, care au lăsat amprente. Iar mie nici nu-mi place luna ianuarie în mod deosebit şi nici nu prea m-am gândit la ea până acum. Pare să fie o lună importantă, însă. Măcar de-ar ninge un pic, am face un om de zăpadă şi ne-am îngrijora mai puţin la noapte.

ianuarie