Copilul care doarme cu brațele larg deschise

Are 3 luni și 10 zile, iar cȃnd „cade” ȋn somnul adȃnc, ȋși deschide brațele de tot sau cel puțin pe jumǎtate. De fiecare datǎ, la fiecare somn, negreșit. Cu siguranțǎ crede de pe-acum cǎ poate sǎ zboare, ceea ce ȋi și doresc, chiar dacǎ uneori mai dau dume despre melodia lui R. Kelly, I believe I can fly. Sau poate va fi un om care va ȋmbrǎțișa lumea și viața toatǎ- a se citi, va cǎlǎtori, va avea prieteni fǎrǎ a discrimina, va gusta din tot. Oricum, parcǎ la fiecare somn (chiar dacǎ doarme rar) mi-e și mai drag de modul ǎsta al lui de a crește mare (bebelușii cresc și cu somn, pe bune!). Probabil cǎ vom ajunge sǎ creștem un om „bun” cum vrea tati lui drag, cǎ maicǎ-sa ȋși dǎ filme cum cǎ va fi fizician, ceea ce, de fapt, nu exclude și prima variantǎ, nu?! Poate toți copiii de trei luni dorm așa, nu știu, dar eu n-am mai vǎzut pȃnǎ acum copil sǎ le-ntindǎ așa larg la fiecare somn, ca și cum atunci cȃnd e mai vulnerabil se simte cel mai ȋn siguranțǎ. Asta mǎ face sǎ cred cǎ nu dǎm greș, deocamdatǎ, ca pǎrinți. Prind curaj, cǎ și-așa-i grea treaba asta cu mǎmicia.

Și-mi mai e drag felul ȋn care se face covrig pe dupǎ mine cȃnd ȋl așez pe perna de supt, ȋn poalǎ, și se ȋntȃlnește cu „gemenii”, prietenii lui cei mai buni de unde vine lǎpticul primit la cerere, aproape non-stop. Covrigul meu face atunci niște sunete, dintotdeauna aproape, care parcǎ s-ar traduce ȋntr-un „Abia aștept! Abia aștept! Abia aștept!” bebelușit, rǎgușit ȋn stilul Brian Adams și combinat cu zȃmbet de bucurie maximǎ bebelușeascǎ. Se mȃngȃie pe tȃmple și pe urechi cȃnd suge sau se joacǎ ȋn fel și chip cu degețelele. Strȃnge pumnii cu interes și pozeazǎ ca un kung-fu panda, se-ntinde de zici cǎ vrea sǎ se auto-dezmembreze și mai nou rȃde dupǎ ce scoate vȃrful limbii afarǎ din gurǎ și face bule de scuipat. Dupǎ ce suge lǎptic bun, adoarme ȋncet ȋncet, aproape ȋn extax, jur. Mai adoarme tot așa, dar ȋn pat, cu mamu’ lui lȃngǎ el sau ȋn brațe, pe ritmuri de „Love is all around”. Apoi ajunge ȋntotdeauna ȋn pǎtuțul lui colorat de cele cȃteva jucǎrioare pe care le deține, dar de care nu e interesat… ȋncǎ. Nu are multe fiindcǎ n-are sens sǎ aibǎ o tonǎ de jucǎrii, nu? Mai bine mai puține și mai bune pentru nevoile lui de dezvoltare și distracție.

Doarme pe spate și acum parcǎ parcǎ se mai ȋntoarce și-n lateral cu puțin ajutor. N-are program de supt, nici de somn, nici de plimbare. Are program de voie bunǎ, musai, vrem sa rada zilnic, mult. Ȋn unele zile doar sugem (puseu!), ȋn altele dormim mai mult de douǎ ore ziua (Amin!), iar ȋn altele doar ne plimbǎm cu orele fiindcǎ ȋncercǎm sǎ-l creștem plimbǎreț și deja avem drumuri de sute de kilometri realizate (ȋn scoicǎ, desigur!) și cȃteva getaway-uri ȋn trei. Doarme pe mașinǎ dacǎ mașina se mișcǎ, fereascǎ Dumnezeu de semafoare roșii sau ambuteiaje, și dacǎ nu e obosit (ironic, nu?!). Ȋn mașinǎ uneori se cȃntǎ pe douǎ voci ca el sǎ fie relaxat. Doarme și ȋn sistemele de purtare utilizate pȃnǎ acum, fie ele wrap țesut, mei tai sau marsupi plus, de parcǎ au toate praf de somn pe ele. Nu doarme ȋn cǎrucior decȃt cu slujbe, iar la trezirea a doua sau a treia din timpul nopții, aia dintre trei și patru, rȃde de mama focului ȋn timp ce-l schimb. Nu doarme mult de felul lui, dar acum nici nu se mai agitǎ nimeni din acest motiv, ci doar umplem timpul cu altceva, ceea ce ne-a fǎcut sǎ nu mai cȃntǎm „Un elefant” pȃnǎ la epuizare. Ȋi mai plac plimbǎrile prin cartier și umbrele sau formele noi, scoate  capul din sistemul de purtareca un pui de gǎinǎ proaspǎt ieșit din nou și le privește pe toate cu interes.

De vreo douǎ sǎptǎmȃni gȃngurește din ce ȋn ce mai mult. Tot de-atunci, la sugestia aplicației „Wonder Weeks” (pǎrinți moderni, dom’le) ne ȋndeletnicim cu „avionul”. Care e mega-interesant. Nu amuzant, ci interesant. Bine, e un avion care chiar zboarǎ, nu se leagǎnǎ cum am vǎzut pe la alți pǎrinți care n-au ȋnțeles, cred eu, cǎ acest joc e menit sǎ ajute copilul sǎ descopere și sǎ ȋși dezvolte niște abilitǎți, nu sǎ tacǎ amețit (valabil și pentru legǎnatul ”agresiv”, cum ȋi zic eu). Tati ȋi zice „Salut!” dimineața și fața i se lumineazǎ fiindcǎ acum ne recunoaște și e fericit sǎ ne vadǎ. Mami ȋl drǎgǎlește ȋn pat ziua și rȃde cu hohot. E ținut ȋn brațe mult și nu ne pare rǎu și nici nu credem cǎ va fi rǎsfǎțat. Poate de-asta ȋși ține capul foarte bine pentru vȃrsta lui și se poate uita dupǎ tot ce i se pare interesant, fiindcǎ, sǎ vǎ spun, e curios foc.

Problemele lui cele mai mari sunt cele cauzate de sistemul digestiv ȋncǎ nematurizat- a se citi „beșinuțele”. Colicii au rǎmas ȋn urmǎ și se pregǎtește, probabil, de primii dințișori. Bǎlește ca un cǎțeluș și molfǎie tot ce prinde. I se mai spune Urlǎțel, Țȃcǎ sau Broscoi Mic. Uneori chiar și Luca. Zȃmbete larg de sub ochii albaștri foc, ca peruzeaua și iți dǎ energie cu zȃmbetul lui. Alteori plȃnge de mama focului din motive pe care trebuie sǎ le ghicim, ȋncǎ. Are Michelin-uri pe piciorușe și mȃini și niște obraji „lucrați” și dolofani, iar degețelele ȋi seamǎnǎ cu niște crenvuști numai buni de mȃncat. Dar mami nu lasǎ multǎ lume sǎ se apropie de ele fiindcǎ și le bagǎ ȋn gurǎ ȋntr-una. Așa fac copiii, așa descoperǎ la trei luni de zile, nu trebuie sǎ primeascǎ suzetǎ sau palme peste mȃini pentru a se dezvǎța.

Are pǎlǎrie, la fel ca mami și ca tati, și un album cu „Micul Prinț” pe copertǎ, unde mami adaugǎ ȋntr-una poze din aventurile lui și-ale familiei „Pǎlǎrie”. Are tricouri (cumpǎrate mai mult de alții, cǎ noi ne-am deșteptat la timp și am cheltuit banii pe ce trebuia, aviz amatorilor!) cu mesaje cool, e aproape hipster. Iar ȋn fiecare lunǎ, pe 10, e ziua lui, suflǎm ȋn lumȃnǎrile de pe un tort și ne facem un selfie, deja e tradiție. E blond copilul nostru care doarme cu brațele larg deschise și e ca un soare mic.

Foto de la o lunǎ jumate.

Micul Print-382

 

Reclame

Cărţi de copii pentru oameni mari

Iar prin oameni mari, înţeleg nu doar oameni maturi, ci oameni cu mintea mai degrabă largă decât îngustă, cu sufletul mare, nu limitat, la figurat, desigur. De fapt, oameni mari care păstrează un om mic în ei şi cu ei întotdeauna.

IMG_2764

Prima e o carte de colorat, super-relaxantă, super-creativă (mă simt ca-n filmele alea SF în care oamenii au alte culori şi copacii sunt albaştri), super-faină. Nu o să vă pară rău dacă o să reîncepeţi să desenaţi, vă promit! E altfel decât atunci când eram mici, atunci era o activitate, acum e o libertate. A doua e o carte despre omari şi omici, pe care nu o pot descrie decât ca “musai de citit” şi vă rog să vă determine paragraful de mai jos să îi acordaţi nişte atenţie dacă o vedeţi prin librării:

„La scurt timp dupa acea zi de joi s-a nascut si ideea luptei organizate impotriva crescutului excesiv la oameni. Era o lupta pentru salvarea parintilor, fratilor, vecinilor, dar si anlor, a copiilor. S-a creat o comunitate de pufosi, plutitori, dar mai ales de omici dornici sa-si protejeze copilaria de atacurile energetice active ale celor prea mari. Gandul ca vor fi crescuti de omari ii ingrozea pe omici. Nevoia de supravietuire a fost cea care i-a determinat sa-si puna mintile la contributie si sa incerce fel de fel de solutii pentru incetinirea sau chiar stoparea cresterii excesive a oamenilor.” #sacrestemmici