Lungul drum spre ROCHIE :))

Câteodată te trezeşti dimineaţa la cinci fără un sfert şi fără un motiv. Şi apuci să faci şi-un pic de ordine pe unul dintre rafturile din dulap şi decizi şi ce trebuie dat din maldărul de boarfe împachetate frumos, fiindcă nu mai are sens să crezi că te vei mai întoarce la ele şi fiindcă-i bine să nu aduni lucruri aiurea şi să umpli dulapuri cu ele. Iar pe drumul spre lucru, pe la 7, că eşti harnică şi “a morning person”, mănânci nişte îngheţată de casă de lubeniţă şi de alune şi viaţa are sens fiindcă oricum nu vezi mare lucru pe drum din cauza unei ceţi de vară.

Toate astea de la energia debordantă dată de negăsirea unei rochii de mireasă pentru nunta ce se-apropie. Nu ştiu dacă mai sunt multe mirese care înainte cu două luni jumate de nuntă nu au rochie de mireasă, dar eu sunt una dintre ele. Aceasta e o postare lungă despre ce n-am reuşit până acum în călătoria mea aproape don quijote-ască de găsire a rochiei mele de mireasă.

Am probat, în total, 7 rochii de mireasă până acum. Inclusiv una scurtă, cum m-am gândit odată că ar trebui să port eu fiindcă mi s-ar potrivi. Şi două de-alea de prinţesă, de nu mă vedeam bine din ele. Nu ştiu altele cum sunt, dar eu nu cred că-s capabilă să port 10 kilograme de rochie pe mine în ziua aia. În fine. Cele şapte rochii s-au probat în două magazine. După primul magazin şi primele patru rochii probate, m-am dus acasă şi-am plâns. În acest magazin, m-am dus relaxată, sâmbăta dimineaţa, cu programare, am zis care e bugetul (şi nu era mic!), am menţionat că îmi plac mult rochiile de la designera cu pricina şi că le urmăresc de mult timp, că nu am o idee clară despre ce vreau, dar am câteva sugestii despre ce îmi place şi cred că mi-ar sta bine. Mi s-a spus sec să aleg ce rochie îmi place din cele disponibile, că nu tot ce e pe site e diponibil. După ce am ales, am rămas cu doar jumătate din rochiile alese fiindcă cealaltă jumătate făcea parte din categoria rochiilor care nu se vând decât la marimea care există expusă în magazin, adică 36-38 (care la rochii de mireasă ştim cu toatele că e o mărime mică rău). Am probat ce-a rămas. Două păreau să fie ok-ish, dar nu eram convinsă şi nici n-am primit vreun feedback de la aşa-zisa consultantă înafară de “parcă prima arată mai bine”. Mă dusesem singură fiindcă mie nu-mi prea place să fac shopping în grup şi, de fapt, nu-mi place să cumpăr haine în general. Normal că ma entuziasmează nunta mea, chiar mult, dar party-ul şi oamenii, nu hainele. Şi aveam nevoie de ceva motivaţie, dom’le, să mă entuziasmez şi de rochie. Credeam cumva că interesul consultantelor e să vândă rochii, nu să te facă să te simţi ca ultima fiinţă de pe planetă. A urmat, cu aceeaşi voce plictisită, vestea că pentru modificări atât de “mari” (da, aţi citit bine, de parc-aş fi nu-ştiu-ce enormitate) ei nu prea iau comenzi decât cu trei luni înainte, deci nu prea mă încadrez. Eu am menţionat data nunţii când am făcut programarea la probe şi o ştia bine. Dar, a existat bunăvoinţa să verifice dacă se poate, totuşi, face ceva. Surpriză! Se poate! Dar nu mai au mătase din-aia, deci, să încerc să îmi imaginez cum ar arăta cu mătasea de la rochia de lângă. Aha! OK, deci, nici nu-s convinsă ca e “rochia MEA”, nici  aia, nici aia, nici ailaltă. Am spus, mulţumesc, doamna s-a minunat de cât de repede “ne-am mişcat” în timp ce alte două colege stăteau pe Facebook şi am plecat, după ce mi-a mai făcut o programare pentru când iau o decizie referitor la mătasea “cealaltă”. Nu m-am mai dus, nici n-am anulat (ceea ce nu-mi stă-n fire), nici nu m-a sunat nimeni.

Nu m-am mai dus, pentru că într-un alt loc am aflat şi cum e să te simţi fain la o probă de rochie de mireasă. Am făcut programare, dar am mers ruptă de oboseală, după lucru, cu ailaltă jumătate a noastră (că jumătăţile mele îs tot eu) şi am răsfoit un catalog cu opţiunile, am ales vreo 4 rochii împreună cu consultanta, care şi-a făcut timp de cafea şi apă pentru noi, am discutat puţin, apoi mi-a spus că au rochii de mărimi diferite şi că o să încercăm şi rochii nealese din catalog, ca să vedem cum mă simt în anumite croiuri, mărimea mea. M-a anunţat de la început că nu vom proba rochii care nu se pot face la comandă în mai puţin de trei luni fiindcă nu are sens. M-a măsurat, mi-a făcut o fişă de probă şi am început. Din păcate în rochia scurtă nu arătam bine. Poate aş fi arătat cu modificări majore la partea de sus, dar nu era nici timp şi nu eram nici convinsă. La a doua am ştiut, deşi nu m-am gândit niciodată c-o să-mi iau o rochie cu umerii goi, că nu-s suficient de slabă sau n-am spatele suficient de drept şi fain. Ce să-i faci, eu nu-s cea mai mare fană a mea, n-am fost niciodată. Deşi, aud zilnic, de aproape doi ani, că-s frumoasă, da’ tot nu-mi vine să cred. Era uşoară şi simplă, aşa cum vroiam, mă vedeam de rochie, care era acolo pentru mine, nu eu pentru ea. Am mai probat două ulterior, dar n-am avut răbdare să mă uit cu atenţie la ele. Era clar. Cu câteva emoţii fiindcă data de livrare la comandă apărea după data nunţii, dar cele două consultante au dat telefoane şi m-au asigurat că există şanse 80-90% să primesc rochia în timp util, dar mă anunţă sigur în două zile. Au făcut tot posibilul, iar eu credeam că o să primesc rochia MEA chiar înainte cu o săptămână de nuntă. Alţi oameni ar zice că e “la limită”, eu nu eram stresată deloc. Am plecat super relaxată de-acolo şi, mai mult decât orice altceva, am plecat încrezătoare că am o rochie faină rău, care se va potrivi perfect cu florile din părul meu. Voal nu va fi, aia deja s-a stabilit.

Din păcate, însă, două zile mai târziu, telefoanele date se pare că nu au dat roadele previzionate, iar rochia ar urma să ajungă la 10 zile după nuntă la mine, cu oricâte taxe de urgenţă aş fi plătit. Dezamăgire totală, completă, iremediabilă! Am început să caut rochia respectivă în Cluj, Oradea, Bucureşti… am găsit doar aceeaşi mărime ca şi în salonul din Timişoara, la Bucureşti, fără posibilitatea de a comanda o mărime mai mare. Doar o mărime în plus îmi trebuia, din cauza sânilor, că tot veni vorba. Şi, deci, da, îmi trebuia un 46 la rochii de mireasă (unde mărimile-s diferite faţă de rochiile de toată ziua!), ca să avem de unde să strâmtăm. Nicio şansă. Telefoane, mesaje pe Facebook, căutări disperate, nimic. Rochia e dintr-o colecţie mai veche şi nu e şansă s-o mai găsesc uşor. Am început să caut alte rochii. Iniţial nu-mi trebuia nimic, apoi am găsit un atelier în Craiova unde erau mai multe modele ce păreau a fi asemănătoare cu ce-am vrut iniţial. Le scriu şi primesc mesaj că ei nu lucrează rochii mărimi mari (!!!) şi-mi mulţumesc pentru înţelegere. Desigur că iar am început să îmi pun problema: chiar atâta-s de grasă? Da’ nici măcar nu-s atât de grasă, ce naiba face restul lumii? Să fie chiar aşa nasol mainstream-ul rochiilor de mireasă că dacă nu eşti un 90-60-90 perfect nu eşti demnă să porţi rochiile lor? Să fie chiar aşa naşpa toată faza asta cu rochia de mireasă că mai mult te face să te simţi nesigură pe tine şi înafara tiparelor de frumuseţe acceptate, în loc să te faca să te simti bine şi faină în pielea ta, dacă nu ai un corp perfect? Cum ar veni, nu intri în “chart”, nu e loc de tine în lumea rochiilor de mireasă.

wedding-dress-shapes-for-your-body-type-chart-10

Ştim cu toatele că toate rochiile se modifică, dar să nu ai nici opţiunea de a cumpăra mi se pare crunt şi crud. Şi, să ne-nţelegem, n-am avut limită mică de buget. Dar am realizat că în ceea ce priveşte rochiile de mireasă banii n-aduc rochia X sau Y întotdeauna.  Sigur că scepticii îmi vor spune cum toată nunta e parte dintr-un demers consumerist tâmpit şi cum fiecare detaliu e menit să te facă să te simţi minuscul pe lângă măreţia nunţii, etc, bla bla bla. No, unora dintre noi ne plac nunţile, oamenii, dansul, tortul, voia bună şi ne-am gândit pozitiv şi fain la toate astea, chiar dacă ştim că le consumăm şi ne consumă. Sigur că era unic şi cool să îmi fac eu rochia de mireasă sau să port una veche de zeci de ani, stilizată pentru mine, sau să merg la o croitoreasă sau un designer şi să îmi creeze ceva unicat (poate pe mai mulţi bani?!), dar, na, ce să şi faci, nu suntem toţi unici şi cool, iar unora ne place o rochie dintr-un magazin şi-o vrem pe aia.

Ce mi se pare cel mai nasol şi mai nasol, însă, e că am ajuns să mă simt ca şi cum eu trebuie să fiu demnă de nush-ce rochie în loc să fie invers. Sigur că încă mai cred în sentimentul ăla că o rochie de mireasă potrivită îţi poate da aripi (şi aşa ar şi trebui!), dar observ că e limitat grupul de oameni care pot trăi asta fără să fie umiliţi înainte, pe criterii legate de cât de mare e corpul tău faţă de standardele impuse de designeri, ateliere, etc. Intâmplarea face că mă voi întoarce în singurul loc unde nu mi s-a întâmplat asta, să văd dacă voi găsi altă rochie sau dacă putem face ceva cu cea uşor mai mică decât ceea ce am nevoie… pentru că le-am scris un mesaj legat de altă probă şi mi-au răspuns că “vom găsi o soluţie împreună” şi nu m-am mai simţit super-singură în lupta, care ar trebui să fie o plimbare în parc, cu rochiile de mireasă.

Şi-am mai observat nişte lucruri în scurta mea căutare după rochia de mireasă: multă lume îşi proiectează rochia de mireasă pe care o vrea sau n-o vrea asupra ta J; sunt prea multe rochii de mireasă din-alea de prinţesă sau de sirenă (eu nu-s nici una, nici alta şi cred că multă lume nu e!).

Cu sau fără rochie, pot spune că am încheiat, în două luni de zile exact, organizarea nunţii noastre. Verighete am comandat, tipă cu flori care bate 200 de kilometric să le aranjeze pe mese fiindcă e încântată de ideile noastre avem. De-aia nici n-am mai avut timp de scris. Mai sunt detalii pe la mărturii, playlist pentru DJ, sugestii pentru band, aranjamente florale, sală, artificii prin meniu, invitaţi şi “colţul foto”, dar invitaţiile s-au dat şi încă se mai dau, până acum au avut mega-succes (la fel şi ideea noastră de a înmâna personal fiecare invitaţie!) şi lucrurile sunt mai mult decât puse în mişcare. Cu siguranţă, mai avem mult de lucru, dar, cum s-ar zice, casa nunţii noastre e ridicată “la roşu”, iar acum doar facem finisajele şi îi dăm culoare. Abia aşteptăm. Şi dacă chiar nu găsesc rochie, mă-mbrac eu în ceva şi tot vin la nuntă 🙂

Reclame

Hai!

În maşină, la un drum mai lung, următoarea conversaţie:

“Noi ne mai căsătorim vreodată?!”

“Sigur că da, ştii bine că ne căsătorim.”

“Când?”

“Soarele meu, nu ştiu, da’ vreau să fie cu inel şi perfect. Dar nu se mai pune problema să NU ne căsătorim.”

“Da’ nu vrei să nu fie perfect şi să fie acum? Eu aşa simt, ca şi cum acum ar fi cel mai bine şi mai fain pentru noi, ca şi cum e momentul potrivit. Ce ne trebuie nouă inele şi prostii?!”

“Hai! Dar nu chiar ACUM. Când?”

“De Revelion?”

“Şi cununia civilă înainte, de ziua noastră? Vrei?”

“Da. Să nu trecem prin nebunia aia cu cununii de două feluri şi nunta în aceeaşi zi.”

“Daaa. Aşa facem. Chiar facem.”

“Da.”

E atât de simplu.IMG_0540 Da, unul vrea perfect, altul vrea să prindă un val pe care-l simte venind şi iac-aşa. El încă e supărat că nu i s-a “arătat” cu inelul şi mă “ameninţă” că nu scap de el. Între timp suntem entuziasmaţi amândoi de ideea de căsătorie şi nuntă şi începuturi şi lucruri noi. Eu deja mă agit cu organizarea. El e relaxat fiindcă mă agit eu şi e suficient pentru balansul cuplului. Plus, de ce să te agiţi dacă e o obsedată de organizare lângă tine? N-a murit romantismul, dar noi oricum ştiam că vrem să ne căsătorim de vreun an de zile şi aveam discuţii marunte pe tema asta. Doar că acum o să şi ducem discuţiile la îndeplinire. Nu că o nuntă ar schimba ceva, dar ştiu sigur că zâmbim mai mult de-atunci. Oricum pentru noi ideea de nuntă e ceva ce implică: prieteni, bucurie, distracţie, familie, petrecere, frumos, planuri faine, începuturi. Nici gând de: acte, stres, organizare obositoare, finalul “vieţii mai puţin responsabile”, nesiguranţe etc. Ştim c-o să fim şi obosiţi şi poate că vor exista şi supărări şi planuri care nu ne  vor “ieşi”. Dar suntem amândoi “mari” şi ştim că altfel nici nu se poate şi nu e realist. Ne-am trăit traiul de la douăzeci de ani cu tot ce implică el şi suntem relaxaţi şi încrezători legat de “NOI”. Sigur că nu ne amăgim că putem “garanta” pentru ziua de mâine, dar suntem siguri că pentru ziua de azi putem face asta şi e suficient. Caii verzi pe pereţi nu ne mai motivează, ci mai degrabă faptul că noaptea când ne punem obosiţi în pat, ne ţinem de mână, sau că nu ne mai imaginăm excursii prin lume (unul din punctele noastre comune) unul fără celălalt. Şi nunta asta e ca una din călătoriile noastre.

Până la urmă ne căsătorim de 29 octombrie… Şi e minunat şi-aşa. Se duce lumea dracului, din SUA până-n Turcia şi-napoi prin Orientul Mijlociu şi Marea Mediterană, dar noi suntem fericiţi. Poate se mai balansează cumva treburile. Nu suntem aroganţi să credem că noi singuri balansăm atâta sânge şi durere şi răutate, dar măcar un strop în direcţia bună, nu?

“Still to do list” de nuntă

Suntem, deci, în urma decalărilor suferite, cu exact 3 luni jumate înainte de nuntă. Mai e de lucru, dar eu susţin în continuare că e posibil… fiindcă… oricum o facem şi dacă ne ducem doar noi doi şi mâncăm şi dansăm toată noaptea.

Luna de miere- de ce să ne stresăm când putem să ne relaxăm cu nişte căutări pe net despre locaţii pentru luna de miere? Şi de ce să nu combinăm exact planul nostru de anul ăsta pentru luna noiembrie cu luna de miere? Hai! Excursie prin Italia, în mega-răsfăţ, să fie, am zis! Roma-Florenţa-Luca-Manarola. Amin! Să înceapă căutările! Luna de miere nu tre să fie la zeci de ore de zbor distanţă, ci tre să includă: mâncare bună, privelişti minunate, oraşe faine rău care să nu fie pline de turişti, mare, o maşină închiriată ca să ne putem plimba în voie prin Toscana, un pat mare şi… cam atât, nu?

Verighete- mulţumită prietenei Anca, discuţiile se îndreaptă înspre verighete din aur combinat cu lemn, făcute de Doru Dumitrescu, cu care am descoperit că am prieteni comuni :))))))) vedem dacă iese, dar poate luaţi şi voi aminte, că ideea-i chiar interesantă şi faină şi specială, aşa ca noi. Nu tre’ să vă fie ciudă că nu v-ati gândit şi voi la ea! :)))))))

Aranjamente florale pentru mese, pentru masa mirilor, pentru biserică, pentru intrare- un wedding planner ar fi fost bun acum. Măcar ai satisfacţia că-ţi bagi tu nasul în absolut tot ce ţine de nunta ta. E şi un blestem, în mod clar, dar, dacă opţiunile avute la dispoziţie nu sunt ceea ce vrei, eu zic că asta-i o oportunitate să faci exact ceea ce vrei, chiar dacă necesită extra energie.

Flori de-alea de pus în pieptul mirelui… oare trebe şi pentru restul lumii… cred că da… facem mai multe.

Beculeţe pentru bolta de la intrare…

Rochie de mireasă/ Costum de mire/ Papuci pentru ea şi pentru el… nu pot să-mi iau nişte balerini comozi? Măcar avem ghid de combinat pantofi şi costum.

43750ddb3c207327530033206e727b73

Coafor- se apelează la cunoştinţe şi prieteni de la locul nunţii împricinate, care înţeleg conceptul de “discret, dar fain” şi de flori naturale în păr.

Make-up pentru prietene- se găseşte, numa să vrei :)))))

MUZICĂ- în economia asta de piaţă şi cu norocul datelor la care ne plănuim noi nunta, după doar câteva zile şi mesaje pe Fb, există DJ şi band, separaţi, disponibili, contactaţi deja, am auzit că-s cool, din e-mail-uri par f profi, dar mai încercăm combinaţii şi variante fiindcă nu avem nicio posibilitate să îi ascultăm pe nicicare niciunde în perioada asta, deci am merge doar pe recomandări şi intuiţie, iar eu nu mă omor cu intuiţia, ci mai degrabă cu ştiinţa… în cele mai multe cazuri. Acu’ o să sară haterii să-mi spună c-aşa-mi trebe dacă organizez nunta-n juma de an, sau chiar mai puţin. Haters gonna hate, da’ eu am încredere că muzica ţine şi de oameni şi de noroc şi de cât de puşi pe dansat suntem. Că şi aia îşi iau energie de la oamenii de pe ring, nu doar invers, ok?

Brânză? Cheese bar? Mai multe prăjituri să fie mulţumite şi mamele?

Logistică primărie pentru cununia civilă…

Buchet pentru cununia civilă (ceva simplu simplu, cu alb si verde că poate mă îmbrac eu în cărămiziu?) şi pentru nuntă (ceva colorat colorat, de toamnă?)

Ar trebui să spăl perdelele că cine ştie când mai apuc. Nu că se întâmplă ceva la noi acasă, dar, na.

Accesorii… Îmi trebe cercei speciali?

Ar trebui să mergem pe la dentist înainte, nu? Că doar albul ăla din poze, de pe dinţi, zic, nu iese numa cu photoshop, nu? Şi la câtă cafea bem… Da, trebe!

Mărturiile- de comandat, de făcut, de combinat, de de toate.

Aştept să-mi spuneţi dac-am uitat ceva, ok?

Nuntă pe fast-forward

Ce faci dacă nu-ţi mai iese faza cu nunta de Revelion? Faci una de Halloween… :))))))) aşa s-a nimerit, nu că ne omorâm noi după sărbători importate de la americani sau că ne dăm în vânt după variante tradiţionale de sărbătorit morţii :)))))))))))). Şoc şi groază în jur, în schimb?! Cum, nuntă nu în şase luni jumate, ci în patru?! Caaalm, oameni buni, caaalm. Mirele şi mireasa-s aceiaşi, deci, dacă se putea în şase, se poate şi-n patru.

Dacă ai noroc, primeşti acelaşi răspuns “suntem liberi şi pe 29 octombrie” şi de la restaurant, şi de la popă, şi de la fotograf, şi de la make-up artist, şi de la părinţi, şi de la prieteni, şi de la familie… ceea ce înseamnă că mai trebuie doar să faci modificarea pe invitaţii (ce bine că încă te scremeai cu textul ăla!) şi s-o trimiţi la… producătoare :))))))

Şi să continui… meniul s-a făcut într-o noapte, împreună cu alte două pagini de sugestii şi cerinţe de la restaurant. Fiindcă ne obsedăm un pic de detalii. Muzică… încă în plop… DJ sau formaţie? Păreri împărţite, nopţi nedormite, muzica e importantă. Dar, între timp noi suntem mega-concentraţi pe viaţa după nuntă şi nu ne mai agităm prea mult cu probleme care-s doar în capul nostru sau al oamenilor din jur până chiar nu devin probleme. Aşa că, încă scriem mesaje şi dăm telefoane în cautare de muzici. N-avem rochie de mireasă şi nici n-am probat nimic încă, dar încercăm să facem să fie bine. Noaptea vreau una până la genunchi, ziua mă gândesc să am şi eu odată-n viaţă rochie lungă, nu? E cam ca şi cu DJ versus formaţie, pe bune!

Azi-noapte mi-am dat seama că n-am luat în considerare verighetele. Ne trebuie verighete musai, nu?! Pe net e plin. Faza nashpa e că e plin de kitsch. Ne-om descurca.

Măcar am slăbit două kilograme fără să mă agit şi în ritmul ăsta poate intru la cununia civilă într-o rochiţă comandată mai demult de pe net (prima şi singura dată), la ceva mega-ofertă de la ceva mega creatoare de modă cu ceva mega preţuri reduse… cu două mărimi mai mică decât ce aveam eu nevoie fiindcă, deh, poate odată şi-odată intru iar în haine de mărimi în care intram acu trei ani, nu?! Ştiu, m-am gândit de numa atunci. Da’ am rochiţă din mătăsuri cărămizii de-ţi pică ochii când o vezi, în dulap? Am. Şi uite că poate fac o economie la nuntă :)) că şi-aşa m-am spart la mărturii… de vreo trei feluri :))))))))))))) Nuntaşii se vor bucura cu siguranţă! Nu mă laud cu ele, dar dau indicii legate de utilitatea lor: de mâncat, de băut, de citit.

Mai tre să-i cumpărăm costum mirelui, dar acolo va fi mai complicat decât cu rochia. În schimb, suntem plini de idei în sensul ăsta, măcar atât. Ah, şi m-am hotârât să-mi pun flori în păr. Fuck, freza cine mi-o face? Oare mi-a răspuns aia la care i-am scris pentru aranjamentele florale? Bun, gata pauza, înapoi la treabă că avem de organizat o nuntă, proiecte peste proiecte la lucru, oameni care mişună prin birou şi ceva stres. Oare unghiile ce culoare mi le fac? Îmi trebe o listă cu ce mai e de făcut că altfel iar mă trezesc ca azi-noapte cu verighetele, că am uitat complet de elemente importante de care depinde nunta. Am uitat să zic: avem naşi, naşi doriţi mult fiindcă-s faini şi ne-am agitat ca proştii degeaba că n-or putea, că puii mei, că prea din scurt, iar oamenii abia au apucat.  Până la urmă, nu facem nuntă cu tot satu’. Pe bune, nu facem, s-a tăiat maxim de pe listele de invitaţi, inclusiv părinţii au fost deschişi la “tăieri”, m-am simţit ca-ntr-un film franţuzesc cu ghilotine în prima fază, apoi m-am felicitat de cât de bine i-am crescut… mno, clar, şi ei pe mine, pe noi! Să nu uit de invitaţii pentru nuntaşii care au nevoie de viză şi să mai caut “nişte” cazare pentru “externi” :))))))))) iacă, am început “to do list”-ul de nuntă, că până acu am lucrat mai mult după ureche. Mâine postez lista şi astept sugestii, poate mai ajutaţi şi voi cu ceva.

Şi da, oricum ne căsătoream anul ăsta, oricum singurul motiv pentru care ne căsătoream anul ăsta era că… vroiam să ne căsătorim şi să facem o petrecere faină… aşa că oricum ni se r..e de scenariile făcute de unii alţii legat de nunţile organizate în grabă. Hai, sictir, că-s ocupată să aleg prăjiturelele pentru “Sweet Corner”! Ieeeeeiiiiiii!  O să fie şi plăcintă cu dovleac, dar şi cheesecake cu inimioare din zmeură, printre multe altele. Ne mai gandim la brânzeturi pentru vin, ce ziceti?

13652380_10209728756676024_1397614661_n

Săptămâna 2

Vom avea o nuntă de aproximativ 200 de persoane invitate. Vedem cine vine. Loc de mai mulţi nu e şi credem că e decent ca număr :)))))))))

Am debutat cu tatăl miresei convingând preotul să facă o cerere pentru dispensă de la Episcopie în vederea oficierii cununiei religioase în ziua de sfârşi de an şi de început de drum. Dispensa a fost acordată în ciuda tuturor semnalelor reticente. Motivele au fost bune, zicem noi şi pot fi sumarizate cam aşa: vrem o nuntă faină, cu toţi oamenii faini din toate colţurile ţării şi continentului alături de noi. Punct. Deci, habemus ceremonie religioasă!!! Amin!!! Nu e nici la mine-n sat, nici la el în sat, nici în oraşul în care ne facem veacul, ci în orăşelul de la jumătatea distanţei dintre sate, ca să fie egalitate maximă. Cine-a zis că nu se fac nunţi de Revelion!? Hai, pa!

Apropo de egalitate, a apărut prima discuţie pe tema păstrării numelui meu (prima de la decizia combinaţiei oficiale). Nu a avut finalitate, deşi n-avem argumente solide de partea “BrEXITului” (!!!că tot e la modă) numelui meu din combinaţia noastră, aşa că, se continuă negocierile. Ştie şi el că-i doar o “cocoşeală patriarhală şi tradiţionalistă” chestia cu numele. În plus, sunt rezonabilă, îl iau şi pe-al lui, dar vreau să-l păstrez pe-al meu. Atât, frate. Şi soro. Ironic sau nu, eu scriu sub un pseudonim care are conexiune cu numele lui, dar mai are şi alte conotaţii ale ţării mele interioare 🙂

Avem şi restaurant. Cum? Simplu. Se caută restaurant nou construit pe raza epicentrului nunţii, se întreabă dacă au planuri de revelion, se profită de faptul că n-au şi se rezervă. Nu mai zic că pare o nebunie, dar, serios, se aliniară (vorba olteanului) nişte astre, muică, altfel cum naiba să găseşti restaurant nou nouţ, fain, într-un orăşel fără multe opţiuni şi să nimereşti „şedinţă la Episcopie” în ziua de după ce te duci la al doilea preot la care se cere părerea referitor la nunta de Revelion şi ăla e dispus să-ţi susţină cauza şi să-ţi dea răspuns rapid?! După ce s-a mirat, omului chiar i s-a părut interesantă ideea. N-am dat un leu pentru asta. No, o fi contat că-l ştie pe taică-miu, dar oricum :))))))))

Între timp, noi lucrăm de zor, că oameni suntem şi joburi avem. Seara ne dăm pe Pinterest după idei şi am găsit una chiar faină pentru “foto-corner”, iar într-o noapte în care somnul n-a găsit partea mea de pat, mi-a mai venit o idee faină pentru intrarea în restaurant. Se pare că problemele pe care le aduce cu sine un orăşel mic şi organizarea de la 200 km distanţă, pot fi rezolvate cu DYI stuff sau lucruri care pot fi făcute prin diferite locuri şi adunate frumos de noi la locul cu pricina. Să sperăm că o să ne iasă şi că timpul va fi suficient. Cu siguranţă îţi dă un sentiment de satisfacţie orice lucru pe care-l găseşti şi-l faci tu.

Tot între timp, a aflat lumea, e în regulă, acum sunt toţi încântaţi şi-ar vrea să vină şi li se pare interesant. Păi, nu v-am zis eu?! Ai noştri s-au liniştit şi ei din şocul anunţului atât de neaşteptat şi acum învaţă ce înseamnă organizarea unei nunţi în epoca noastră, cu idei “creţe” şi la o dată a nunţii şi mai “creaţă”.

Nici nu s-a terminat săptămâna 2 că avem şi invitaţii. Cristina, tipa cu invitaţiile… o descoperisem mai demult pe net, cu ocazia nunţilor altor prietene, iar acum doar i-am spus pe Facebook că-mi plac nişte idei de-ale ei, dar aş vrea ceva personalizat cu idei de-ale mele. Mi-a făcut o mostră şi n-am stat mult pe gânduri, ne-a plăcut amândurora şi fiindcă e primul contact al oamenilor cu nunta noastră, am zis că merită/m să fie ceva deosebit. Şi cred că va fi. Peste exact o lună sunt gata. Le-am făcut la Alba-Iulia şi mergem noi acolo după ele fiindcă vor fi în… cutiuţe. Vă dau poză cu “coperta”, fiindcă sunteţi ok şi-mi urmăriţi blogul.

13509708_990873701031325_742522408_o

Întrebări din săptămâna 2: Pot să-mi iau capă (de superwoman!!!) roşie peste rochie ca să nu îngheţ de frig iarna? De ce rochiile de mireasă din magazine au mărimi extrem de mici? Nemodelele cum îşi dau seama dacă le stă bines au nu? Voal sau “pălărie”? Rochie lungă sau scurtă? Cu mâneci sau fără? Cravată sau papion? Costum cu vestă sau fără? Costum mai semi-vintage sau mai modern? DJ sau formaţie? Da’ cu muzica populară ce facem? De unde se cumpără chestiile colorate pentru fundalul de la foto-corner? De ce toate nunţile de pe Pinterest par să fie făcute într-o grădină în aer liber? Oare pozele o să iasă faine cu lumina aia de iarna? Cum mă îmbrac la cununia civilă din octombrie? Liste cu nume per masă la intrare sau “seating” exact? Dacă depăşim numărul de oameni acceptat când zic părinţii că vor şi ei să cheme câţiva ce facem? Ne descurcăm, desigur. Astrele sunt deja aliniate. E clar. Iar noi suntem super-entuziasmaţi la fiecare detaliu pe care-l mai bifăm. N-are cum să iasă altfel decât minunat.

În săptămâna a treia vom lua pauză fiindcă lucrăm din greu şi va fi dificil să ne ocupăm de asta. De-aia ne şi agităm mult când avem timp şi apoi mai luăm o pauză şi tot aşa. Ca tot omu’ care se zbate să facă de toate la “30 şi” de ani. Ce tare, acum am realizat că mă voi căsători la 31 de ani. Ai mei mă aveau pe mine de 5 ani la vârsta asta. Alte vremuri. Ce bine ca avem „30 şi” de ani, ce bine!

Săptămâna a patra, însă, se anunţă interesantă. AAAAAAA, ce-am uitat! Da, aducem tortul şi prăjiturile din Ploieşti, ni le face o prietenă şi vine şi ea cu soţul la Revelion, nu, cum altfel?! Pfoai, cum era să uit aşa ceva?! Şi-n caz că mai vreţi o idee faină de nuntă, v-o dau eu: monoporţii la tort, nu se taie nimic, nu durează o veşnicie, ş-apăi dacă mai e şi combinaţie de cremă şi mousse şi blat însiropat şi fructe, nu vă spun mai multe, da vă arăt o poză de demo :)) şi vă dau şi link.

13480141_10153497041186571_1401275792_n

Lecţii învăţate din prima săptămână de “wedding planning”

Nunta de Revelion e genială ca idee dacă oamenii invitaţi sunt apropiaţi. Noi încă credem în ea. Încercaţi dacă nu credeţi. După un şoc iniţial, majoritatea va fi încântată. Rude şi prieteni de departe vin cu siguranţă fiindcă de multe ori vin “acasă” în perioada sărbătorilor, dacă “acasă” e locul unde organizaţi nebunia cu pricina. Prietenii, dacă le anunţi o nuntă faină cu oameni faini mai degrabă lasă naibii revelioane ce necesită organizare şi vin la petrecere de-a gata. Ai şanse să găseşti restaurant liber (credem noi!) chiar şi cu şase luni înainte… nu cu doi ani cum e necesar, cică, la nunţi în “sezon”.

Nunta de 200 de persoane e rezonabil de organizat în juma’ de an dacă ai un carneţel şi idei clare despre ce vrei de la viaţă. La asta ne înhămăm noi.

Întotdeauna vor apărea probleme. De-aia e bine, zic eu, să nu faci treburile astea la 20 de ani. La 30 deja ştii cum stau lucrurile cu planul de-acasă şi socoteala din targ. Cu unele probleme soluţiile vin singure dacă eşti flexibil. Cu altele, trebuie să te zbaţi ca să fie cum vrei tu- dacă tu simţi că ceea ce vrei tu e ceea ce aduce un soi de fericire la cele două persoane importante din toată ecuaţia. Nu că oamenii care vin la nuntă nu sunt importanţi, dar cred că e important să organizezi o nuntă unde oamenii care vin sunt fericiţi DACĂ împricinaţii sunt fericiţi, nu? Că dacă ăia doi sunt obosiţi şi îmbufnaţi, nici ţie nu-ţi mai vine să dansezi de rupi papucii pe-acolo.

wedding flip flops Vor exista astfel de papuci!!!

Energia pentru cele din urmă vine de la oamenii pe care îi anunţi şi îi inviţi la nuntă. Câţiva vor fi mai cârcotaşi, poate. Sunt puţini şi irelevanţi. Nu inviţi “tot satul” sau “toată scara”, da?!

Pinterest e prietenul tău cel mai bun dacă nu ai o opţiune clară de angajare a unui/unei “wedding planner”. La noi va fi o semi-combinaţie de lucru la care voi participa eu, diferiţi oameni care vor produce diferite obiecte/activităţi contra cost şi diferiţi oameni care vor produce obiecte/activităţi de gratis :)) Detalii pe parcurs, desigur.

Imortelele sunt faine şi practice pentru nuntă iarna. De la buchet la aranjamente florale. Detalii/poze pe parcurs.

În organizarea unei nunţi parcă toată lumea porneşte de la prezumţia de vinovăţie: mirii sunt potenţial vinovaţi că vor nuntă şi au idei înafara zonei de comfort a TUTUROR invitaţilor; nuntaşii sunt potenţial vinovaţi că poate nu vin, poate nu dau darul (nici nu trebe!), poate se îmbată prea rău; restaurantul e potenţial vinovat că te “fentează” la ceva; părinţii sunt potenţial vinovaţi că “se bagă”. Ce trist! Eu mă gândeam să pornim exact de la premisele opuse 🙂 ştiu că poate nu se va dovedi realist, dar, serios, măcar prezumţia de nevinovăţie s-o avem la început, nu?

Există un miliard de opţiuni de invitaţii de nuntă. Unii zic că sunt irelevante. Dar sunt relevante pentru starea de spirit a voastră fiindcă sunt, cumva, cartea de vizită a voastră ca şi cuplu oficial şi a nunţii voastre, ca eveniment care bifează oficializarea şi reunirea laolaltă a tuturor oamenilor pe care i-aţi adunat în jurul vostru într-o viaţă de om. Dacă nu sunteţi pragmatici, veţi investi ceva în ele, financiar şi sentimental. Noi la faza asta nu suntem pragmatici. Suntem nehotărâţi între o variantă “handmade rustique love” (aha!) uşor modificate pentru a include flori de pai şi o variantă mai haioasă a unei invitaţii cu “ferestre” care se deschid. La asta nu mă pot abţine şi pun poza mai jos 🙂 Pentru noi e important să scriem noi textul 🙂 şi să nu ne târguim ca la piaţă pentru numărul de cuvinte. L-am scris eu, recunosc. Gagiul a aprobat. Hihi!invitatie_de_nunta_haioasa_cu_ferestre_6260

Episodul 1: “Ne căsătorim”, “de Revelion”, “nu se fac cununii la Biserică”

“Ne căsătorim”. De menţionat că eu am crezut dintotdeauna că oficializarea unei relaţii poate ajuta la patru lucruri: să îţi fie mai uşoară creşterea unui copil din punctul de vedere al interacţiunii cu instituţiile, să fiu sigură că mi se donează organele de către rudele cele mai apropiate fiindcă nu-s sigură că ai mei ar face asta, să obţii un credit bancar mai uşor într-o societate unde până şi băncile sunt paternaliste şi patriarhale, şi pentru o petrecere minunată cu oamenii dragi şi faini adunaţi din lumea largă în viaţa mea şi-a omului cu care probabil mă voi asemăna din punctul ăsta de vedere. Acum mai cred şi că e un pas care poate să cimenteze oleacă o relaţie fiindcă e un test de răbdare şi corelarea lungimilor de undă. Cam atât. Mă entuziasmează toate acestea, dar mai ales ideea celebrării iubirii şi bucuriei împreună cu oamenii “noştri”. Pentru el cred că lucrurile stau cam la fel, dar nu atât de “dramatic”. Asta zice multe despre ce oameni suntem.

Deci, se anunţă părinţii înainte. Se bucură discret, cum sunt ei şi ne asigură că sunt acolo pentru voi orice aveţi nevoie. Vă dorim şi vouă acelaşi tip de părinţi. Mamele pot spune că “nu se bagă”, dar dacă zici ceva legat de cununia religioasă te dezmoştenesc clar dacă nu faci cum zic ele. Altfel, totul în regulă, ştiu toţi că nu suntem influenţabili şi tot ce pot e să fie sistemul de suport de care avem nevoie chiar dacă suntem “mari”. Se anunţă fraţi, surori, familie şi prieteni, se schimbă tone de telefoane, e-mail-uri, sms-uri, mesaje pe whatsapp şi Facebook. Începe să pară real, pe bune. Nu mai e doar un plan al nostru, ci un proiect cu grup-ţintă clar definit. Se fac liste cu invitaţi în tabele excel pentru o mai bună organizare. Nuntă mare sau mică? Ce înseamnă nuntă mare? Dar mică? 200 de invitaţi, “sold”. Suntem eficienţi, cam ştim ce vrem. Lumea anunţată se dezmeticeşte: Nuntă? Adică bănuiam că vine, dar nu ne aşteptam acum. Unde? Cum? Când? Aveţi sală? Muzică? Blablabla. Începe.

gettingmarried1

“de Revelion”. DE REVELION? Există nunţi de Revelion? Sigur că există, iar dacă nu există, vor exista acum. UNDE? Păi, cununia civilă de ziua noastră, pe 13 octombrie- doi ani, la multi ani nouă!-, restrâns, în T., în grădina de la M.-concept-restaurant-bar că acolo lucrează gagiul (aka viitorul soţ, da’ nu-mi place faza cu “soţ-soţie”). Iar cununia religioasă şi petrecerea în 31 decembrie la H. că e mai aproape de familii şi că vrem să avem temă de nuntă “infinitul”, doar de-aia-mi fac buchet de flori de pai (sau imortele), care “ţin” la nesfârşit. Şi pentru că avem tone de prieteni şi familie care trebuie strânsă grămadă. Nu, n-avem locaţie, muzică şi fotograf, dar avem idei legat de două opţiuni pentru prima- nu e ca şi cum în H. curg opţiunile de săli de nuntă- şi o opţiune legat de ultimul :))) Da’ noi doar vroiam să vă spunem şi să ne bucurăm cu toţii un pic… Right! Dar avem idei legate de invitaţii, foto corner, aranjamente de masă şi cum vrem să ne îmbrăcăm… dacă mai contează. Şi a trecut doar o săptămână de când ne-am hotărât.  Nu după ce “m-a cerut”, “mi-a dat inelul”, ci ne-am hotărât. Dacă mă mai întrebă cineva de inel, pe bune, pleznesc nişte oameni. N-am realizat până acum că e musai să existe inel, adică ştiu că e o “instituţie” în sine, dar, pe de altă parte, noi nu plănuim nunta timp de doi ani şi nu prea cred că ne considerăm “logodiţi” în sensul ĂLA. Apropo, şi dacă-mi pun inel nu e ca să arate că-s prorpietatea “în devenire” a cuiva, ok?! Pfff! După şoc, cei mai mulţi oameni s-au bucurat maxim de ideea unei nunţi de Revelion mai ales că “anul ăsta nu mă mai stresez cu <ce facem de Revelion?>, e clar”. Alţii au început să pocnească balonul nostru de săpun de bucurie: “Nu va fi mai scump? Ce restaurant acceptă nuntă în loc de Revelion? (Răspuns: Unul cu patroni care realizează că e tot aia, o petrecere, d’oh?!), Cum veţi găsi muzică? Ce fotograf vine la pozat de Revelion? Crezi că se fac cununii religioase de Anul Nou? Se fac cununii civile joia (aka 13 oct 2016)? Pleoşc.

“nu se fac cununii la Biserică”. Cică nu e suficient să eviţi “posturile” ca să îţi planifici nunta fără să fii semi-habotnic şi atotcunoscător. Între 25 decembrie şi 6 ianuarie nu se fac cununii religioase la ortodocşi pentru ca bucuria asociată cununiei să nu umbrească bucuria sărbătorilor. WHAT THE ….?! Joia nu se fac cununii civile la T. Reorganizare rapidă. Mutăm vinerea, pe 14, oricum le dăm oamenilor care vor fi alături de noi motiv să-şi “facă un week-end prelungit”, inclusiv nouă. Da’ eu nu vreau să renunţă, la nunta de Revelion, aia cu petrecerea. Jumătatea ailaltă a nunţii, fiindcă, până la urmă, noi facem nunta pentru noi, să fie clar, e mai flexibilă. Nunu, vom căuta soluţii. Suntem în acel proces de căutare de soluţii acum. A fi bine! Şi am ieşit de pe toate forumurile unde se discută nunţi de Revelion. Mă deprimă modul în care se pune problema costurilor, a faptului că lumea consideră că nunta e o obligaţie care le-ar strica “Revelionul”, a faptului că şi cu dispensă, o cununie religioasă de Revelion ar aduce cu sine o căsătorie fragilă. Gizăs! Şi eu doar vroiam să mă bucur cu oamenii dragi, la grămadă, că mă casătoresc cu omul pe care-l iubesc. Se pare că nunţile nu sunt despre asta, nu sunt despre gândirea lor în termeni de potenţial şi ce aduc unui cuplu, ci în termeni de limitări financiare (pe bune, în epoca asta tre să fii şi puţin snob şi puţin prost să nu găseşti variante oportune pentru nunţi faine şi fără cheltuială mare!). Ştiam, cumva, toate astea, doar am fost la multe în trecut, dar nu renunţ să cred că se poate şi altfel. Ultima picătură pentru ziua asta: “nu există feministă căsătorită”. Glumă proastă rău. Penultima picătură a fost: “Dacă n-ai inel, nu prea se pune”. Stai tu numa să vezi! “To be continued”, vorba aia.

Şi fiindcă scriu ca să îmi pun ordine în gânduri, urmează episodul 0 din “Cum ne-am petrecut nunta la sfârşit de an” 🙂