Toate mamele la psihoterapeut. Sau nu.

10 octombrie e Ziua Mondialǎ a Sǎnǎtǎții Mentale (World Mental Health Day). Se discutǎ despre multe tipuri de „probleme” mentale azi, cu ghilimelele de rigoare, ghilimele aferente ideii cǎ adesea ne trezim, ȋn mod ignorant și derizoriu și total greșit, spunȃnd cǎ cineva e „cu probleme” cȃnd suspectǎm sau știm cǎ suferǎ de o boalǎ mentalǎ.

Mǎcar despre „problemele” alea se discutǎ azi. Și se mai educǎ lumea despre cȃt de problematic e sǎ nu le tratǎm ca pe ceea ce sunt, de fapt, dureri, uneori crunte, ale sufletului și minții, mai ceva ca cele ale corpului. Nu am auzit și nici nu am citit niciunde sǎ fie menționate, ȋnsǎ, durerile minții și sufletului mamelor ȋn devenire sau a mamelor proaspete. Deși foarte multe dintre ele experimenteazǎ stǎri de depresie sau alte tipuri de boli mentale, nu „prind la public” astfel de „probleme”. Faptul cǎ trǎim ȋntr-o societate patriarhalǎ, iar aceasta e o chestiune exclusiv trǎitǎ de femei s-ar putea sǎ aibǎ mult de cȃntǎrit ȋn cȃt de serios tratǎm depresia mamelor sau alte boli mentale cu care se confruntǎ ele ȋnainte și dupǎ naștere. Dar, despre asta, altǎdatǎ.

Organizația Mondialǎ a Sǎnǎtǎții spune cǎ 10% dintre femeile gravide și 13% dintre cele care tocmai au nǎscut suferǎ de o boalǎ mentalǎ, adesea fiind vorba despre depresie. Aș ȋndrǎzni sǎ spun, din experiența mea puținǎ ca mamǎ și cunoscǎtoare de alte mame, cǎ poate se referǎ la studii realizate pe cazurile „raportate”. Sarcina nu e o plimbare ȋn parc, vorba aia, pentru multe dintre femeile cele mai dornice sǎ experimenteze mǎmicia, nu mai punem la socotealǎ pe cele care devin mame din greșalǎ, tot vorba aia. Nașterea nu e nici ea ceva ușor, parcǎ am citit un articol cǎ durerile resimțite sunt echivalentul ruperii a 20 de oase din corp. Cred cǎ am spus destul. Iar perioada post-partum e o adevǎratǎ perioadǎ de luptǎ. Altundeva am citit cǎ ȋn primele șase luni de viațǎ ale copilului mamele trǎiesc ȋntr-o stare de alertǎ similarǎ din punct de vedere psihologic cu cea a soldaților aflați pe front. E adevǎrat, pǎrerea mea. Doarme copilul, ok, atunci hai sǎ fac duș, sǎ mǎnȃnc, sǎ fac curat, sǎ spǎl, sǎ fac mȃncare, sǎ caut grǎdinițǎ, sǎ o sun pe prietena a cǎrei zi de nașere e azi, sǎ fac lista cu lucrurile de care avem nevoie ȋn excursia din week-end, sǎ mǎ programez la dentist, eventual sǎ plec la serviciu, la cumpǎrǎturi, etc. Nu doarme copilul, ok, mǎ joc cu el, ȋl hrǎnesc, ȋl leagǎn, ȋl fac sǎ rȃdǎ, ȋl port ȋn brațe, ȋl ȋnvǎț sǎ vorbeascǎ sau sǎ meargǎ, ȋi caut cǎrți care sǎ ȋl ajute sǎ dezvolte abilitǎți sau sǎ ȋși descopere „daruri”. Iar lista poate continua. Poate fac asta ȋn timp ce mǎ recuperez dupǎ o operație de cezarianǎ sau o naștere mai dificilǎ. Poate cu un copil bolnǎvicios sau cu colici. Sau ȋn timp ce TOATǍ LUMEA mǎ „ajutǎ” cu sfaturi despre mǎmicie sau ȋmi criticǎ alegerile (tot ce faci din secunda cȃnd ai aflat cǎ ești ȋnsǎrcinatǎ e o alegere dintre cel puțin douǎ variante de acțiune, care ȋți va atrage aplauzele celor ce „fac ca tine” și blamarea celor ce „fac altfel”). Mai putem adǎuga și anxietatea. Care anxietate? Aia legatǎ de faptul cǎ o viațǎ de om cam depinde de tine. Dacǎ mai punem si cele 20 de oase metaforice, rupte, oare nu putem vorbi de-a dreptul despre sindrom post-traumatic dupǎ vreo șase luni de mǎmicie și nouǎ de sarcinǎ? Zic și eu. Și nici mǎcar n-am menționat faptul cǎ mulți (nu toți!) se așteaptǎ sǎ fii ca ȋnainte, fizic și psihic, cȃt de repede și fǎrǎ mult ajutor (cǎ așa suntem construite noi, femeile, nu?!) și cǎ aproape toți cred, ȋn mod ERONAT, cǎ te naști cu informație despre: alǎptat, diversificare, iritații, tratamente pentru rǎcelile bebelușilor, sisteme de purtare ergonomice, activitǎți de tip Montessori și altele și altele. Dar e ok, ești ok, puțin obositǎ, dar ok, un pic irascibilǎ, dar ok. E o minune faptul cǎ ai dat viațǎ unui om și orice experiențz negativǎ de dupǎ acest moment, ȋn conexiune sau nu cu copilul, e ștearsǎ sau mǎcar atenuatǎ de faptul cǎ EȘTI MAMǍ.

Greșit. E minunat sǎ fii mamǎ, mai ales atunci cȃnd bebelușul tǎu ȋți zȃmbește sau ȋți spune „mami” sau  te ia ȋn brațe. Dar e ok și sǎ nu fii ok. Poți sǎ recunoști cǎ plȃngi ȋn baie cȃnd ai intrat la duș și deja s-a trezit, deci, dai cu apǎ 30 de secunde pe tine și asta e. Ești ȋndreptǎțitǎ sǎ te plȃngi cǎ ești obositǎ peste capacitatea de ȋnțelegere a multora. Ai toate motivele sǎ urli ȋntr-o pernǎ sau sǎ simți cǎ te-a pǎcǎlit cineva fiindcǎ nu ți-a spus ce ȋnseamnǎ, de fapt, mǎmicia, la ȋnceput. Dacǎ ți-ar fi spus, poate ziceai pas. Nu prea cred, dar e posibil. Cred cǎ nu ți-a spus fiindcǎ odatǎ ce ajungi la „level expert” (și o sǎ ajungi acolo!), uiți de unde ai plecat și vezi doar razele de soare. Dar norii au fost și ei acolo, la mai toate mamele. La unele sunt mai grei și mai gri, la altele trec cu vitezǎ mai mare, la altele sunt mai rari. Depinde de mulți factori situația cu norii ǎștia.

Ce e important, ȋnsǎ, aș ȋndrǎzni eu sǎ spun, e sǎ recunoaștem odatǎ cǎ mǎmicia are nori oricȃt de minunat ar fi sǎ fii mamǎ, sǎ vorbim despre asta și sǎ facem ceva sǎ abordǎm norii, clar și eficient.

Dacǎ am avea acces gratuit la consiliere psihologicǎ pe durata sarcinii și post-partum, ȋn, sǎ zicem, primele șase luni de viațǎ ale copilului, cȃte dintre noi am profita de asta? Cȃte dintre noi am avea de cȃștigat ȋn viața noastrǎ de familie, de cuplu, ȋn relația mamǎ-copil sau ȋn relația cu familia extinsǎ sau prietenii… sau ȋn relația noastrǎ cu propria noastrǎ persoanǎ? De ce nu e la fel de importantǎ o vizitǎ la psiholog ca cea la medicul ginecolog sau la cursurile de puericulturǎ? Ar trebui sǎ fie. Ar trebui sǎ facǎ parte dintr-un portofoliu de politici publice privind natalitatea și maternitatea o astfel de inițiativǎ. Dar, asta e, deocamdatǎ, doar o parere. Pȃnǎ una alta, strȃngem din dinți și, poate, dacǎ avem curaj, bani și cine mai știe ce altele, ne ducem de unele singure la psiholog dacǎ observǎm cǎ e cazul. Pentru asta, ȋnsǎ, ne trebuie alt tip de educație și de sinceritate cu sinele propriu și personal.

E destul cǎ mental load-ul unei mame e deja ȋntins pȃnǎ la marginile posibile ale tuturor listelor și listelor listelor. Mǎcar sǎ facem ceva cu norii.

Mǎmicia nu ar trebui sǎ fie despre supraviețuire, ci despre dezvoltare dincolo de ceea ce eram, ȋmpreunǎ cu un pui de om. Adesea parcǎ e despre supraviețuire fǎrǎ sǎ ne „plȃngem”… pentru cǎ, da, cine are nevoie de supereroi dacǎ o are pe mama? Dar dacǎ mama nu vrea sǎ fie superero, ci doar… mamǎ. E destul

Mental-Health

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s