… era o femeie de serviciu care ȋnvǎța femeile sǎ alǎpteze

Pentru a ne da seama ce norocoase suntem cǎ mǎmicim ȋntr-o erǎ a informației (știu, e și ceva nenoroc acolo, mai ales cǎ orice informație are și o contra-informație!) o sǎ redau aici cȃt pot de asemǎnǎtor cu realitatea, o conversație:

Ea: Și, cum dormiți noaptea? (ȋntrebare clasicǎ)

Eu: Așa și-așa. Nu suntem prieteni cu somnul nici noaptea, nici ziua, dar dormim trei reprize de cȃte doua-trei ore fiecare, ȋntre alǎptǎri. E ȋn regulǎ, deocamdatǎ, zic eu, pentru un copil alǎptat.

Ea: Ah, alǎptați? E bine. Dar cresc si cu lapte praf.

Eu: Da, sigur, cresc. N-am un plan pentru dupǎ șase luni, un an sper, ȋn funcție de copil, ce vrea sau de cum o sǎ meargǎ diversificarea, dar pȃnǎ atunci, la șase luni, da, exclusiv și la cerere.

Ea: Am alǎptat și eu vreo douǎ sǎptǎmȃni, cu chiu cu vai. Cȃnd am nǎscut eu (n.r. anii ’90), la spital era o femeie de serviciu care ȋnvǎța femeile sǎ alǎpteze. Ea m-a ajutat și la spital, pȃnǎ mi-a „venit” laptele (n.r. laptele nu „vine” de niciunde, e deja acolo și se numește colostru, chiar și ȋn cazul operațiilor de cezarianǎ; foarte rar NU E lapte). Am primit și eu de la cineva din salon numǎrul ei și am sunat-o și cȃnd am ajuns acasǎ fiindcǎ dupǎ vreo douǎ zile, copilul plȃngea ȋntr-una și tot vroia sǎ sugǎ, dar nu mai avea ce. Mi-a spus cǎ sigur nu se saturǎ, sǎ ȋncep sǎ ȋi dau lapte praf cǎ ȋi e foame. Și cam acolo s-a terminat alǎptarea pentru mine.

Eu (cu voce tare): Ȋmi pare rǎu.

Tot eu (ȋn mintea mea): Ce bine cǎ am fost la workshop de alǎptare ȋnainte sǎ nasc și cǎ existǎ sfȃntul Internet și bloguri precum „Alǎpteazǎ”, iar eu am știut cǎ la o sǎptǎmȃnǎ avem puseu de creștere și cǎ se „trece” de la colostru la laptele propriu-zis și cǎ va fi crimǎ și pedeapsǎ, dar copilul se saturǎ chiar dacǎ nu pare și trebuie pus la sȃn non-stop, ceea ce am și fǎcut și-apoi a fost lin totul… pȃnǎ la urmǎtorul puseu, de care iar am știut cǎ existǎ și l-am identificat, așa cum am identificat și un ȋnceput de furia laptelui și am tratat-o sau un canal ȋnfundat și le-am tratat corespunzǎtor și rapid.

Tot eu (tot ȋn mintea mea): Oare unde erau medicii, asistentele și/sau consultanții ȋn alǎptare ȋn povestea asta ȋn anii ’90? Primele douǎ categorii sigur erau și ele acolo, ȋn spital. Oare unde sunt acum, ȋn poveștile de-acum? Oare ce sfaturi dau? Eu am primit atȃt ȋncurajǎri, cȃt și piedici ȋn spital, ȋn ceea ce privește alǎptarea. O vecinǎ de-a mea mi-a mǎrturisit cǎ abia al doilea copil, nǎscut acum doi ani, a fost alǎptat, la sfaturile unei „tanti” din zonǎ pe care o știa. La primul, acum 15 ani, a dat doar lapte praf, cǎ „așa se fǎcea”. E dificil sǎ alǎptezi, din multe puncte de vedere. Dar e bine sǎ ai opțiunea asta, ȋn mod real, oricȃt de ciudat ar pǎrea. O fi alǎptarea „naturalǎ”, dar alǎptatul „ȋți vine” natural, fǎrǎ dureri fizice sau psihice, dar dupǎ ce știi ce faci, adicǎ dupǎ ce te-ai informat legat de asta. Dacǎ vrei sǎ alǎptezi. Pentru cǎ nu e musai sǎ alǎptezi, chiar dacǎ ȋn opinia mea e cel mai bun lucru pentru un start bun ȋn viațǎ al copilului, din punctul de vedere al dezvoltǎrii și sǎnǎtǎții de toate felurile. Dar, da, existǎ alternative, bune, rele, cum or fi, fiecare isi asuma alegerile și ar trebui sǎ nu existe radicalism și criticǎ de dragul criticii ȋndreptatǎ ȋntr-o direcție sau ȋn cealaltǎ, ȋntre cine alǎpteazǎ și cine nu. Pǎrerea mea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s