Alertǎ, alertǎ!

Cel mai dificil lucru din ultimele patru luni, trei sǎptǎmȃni și 10 ore (care coincid, culmea, cu viața fiului meu) ale vieții mele nu a fost nici nașterea (cred?!), nici alǎptatul, nici colicii, nici regresia somnului, nici puseele de creștere, nici vizita la UPU- Spitalul de Copii, nici tonele de scutece cǎcǎcite, nici lipsa somnului și a timpului alocat ȋn altǎ direcție decȃt cea a copilului. Nu e nici mental workload-ul de mamǎ (deși, ǎsta e pe-aproape, cǎci ne nenorocește pe noi, ǎștia mai organizați). Ci, a fost și este continua stare de alertǎ ȋn care trǎiesc. Am citit undeva, cȃndva, cǎ mamele proaspete, pȃnǎ aproape de vȃrsta de șase luni a copilului, dar uneori și dupǎ aceea, trǎiesc același nivel de stres ca un soldat aflat ȋntr-o zonǎ de rǎzboi datoritǎ acestei continue stǎri de alertǎ. Poate e mai dificil de gestionat la primul copil, cine știe. Dar, cu siguranțǎ are legǎturǎ cu faptul cǎ la fiecare pas trebuie sǎ fii pregǎtitǎ pentru ceva nou și cu siguranțǎ nu e lucru ușor sǎ trǎiești așa. E ca o picǎturǎ chinezeascǎ, asemeni unei voci interioare care trimite reminder-e constante legate de ideea cǎ o viațǎ de om depinde de tine și cǎ timpul tǎu e „luat ȋn chirie” pe suprafețe destul de mari de acest locatar. Mai mult, starea de alertǎ continuǎ chiar e continuǎ, nu ȋncepe și nu se terminǎ la marginea pǎtuțului copilului și a nevoilor lui. Somnul e ațipealǎ, mȃncatul e „pe fugǎ” sau „pe gȃndite”, dușul e cursǎ contra cronometru și așa mai departe. Copilul doarme dus și tu tot faci duș 🙂 ȋn 30 de secunde.

Uneori, nu știu dacǎ ne cere cineva sǎ fim ȋn alertǎ, ne punem noi automat, natural sau forțat, ori e ceva ce unele mǎmici trǎiesc, iar altele nu, fiind mai degrabǎ un mod de a mǎmicii (da, la mine, a mǎmici e verb!).

Combinatǎ cu invizibilul, dar, vai, atȃt de realul mental workload (a se citi „faptul cǎ odatǎ ce devii mamǎ trebuie sǎ fii atotcunoscǎtoare și atotorganizatoare, cel mai adesea, din oficiu, suplimentar, fǎrǎ renumerație- sic!- sau chiar fǎrǎ recunoaștere), e o bombǎ psihicǎ pe cale sǎ explodeze constant. Ce facem cu ea, atunci? Cu bomba de alertǎ mǎmiceascǎ? O dezamorsǎm cumva, ȋncet ȋncet, zi de zi, pȃnǎ mǎmicim fǎrǎ sǎ explodǎm, mental. Work in progress, atȃt pot sǎ spun.

alert

Reclame