Copilul care doarme cu brațele larg deschise

Are 3 luni și 10 zile, iar cȃnd „cade” ȋn somnul adȃnc, ȋși deschide brațele de tot sau cel puțin pe jumǎtate. De fiecare datǎ, la fiecare somn, negreșit. Cu siguranțǎ crede de pe-acum cǎ poate sǎ zboare, ceea ce ȋi și doresc, chiar dacǎ uneori mai dau dume despre melodia lui R. Kelly, I believe I can fly. Sau poate va fi un om care va ȋmbrǎțișa lumea și viața toatǎ- a se citi, va cǎlǎtori, va avea prieteni fǎrǎ a discrimina, va gusta din tot. Oricum, parcǎ la fiecare somn (chiar dacǎ doarme rar) mi-e și mai drag de modul ǎsta al lui de a crește mare (bebelușii cresc și cu somn, pe bune!). Probabil cǎ vom ajunge sǎ creștem un om „bun” cum vrea tati lui drag, cǎ maicǎ-sa ȋși dǎ filme cum cǎ va fi fizician, ceea ce, de fapt, nu exclude și prima variantǎ, nu?! Poate toți copiii de trei luni dorm așa, nu știu, dar eu n-am mai vǎzut pȃnǎ acum copil sǎ le-ntindǎ așa larg la fiecare somn, ca și cum atunci cȃnd e mai vulnerabil se simte cel mai ȋn siguranțǎ. Asta mǎ face sǎ cred cǎ nu dǎm greș, deocamdatǎ, ca pǎrinți. Prind curaj, cǎ și-așa-i grea treaba asta cu mǎmicia.

Și-mi mai e drag felul ȋn care se face covrig pe dupǎ mine cȃnd ȋl așez pe perna de supt, ȋn poalǎ, și se ȋntȃlnește cu „gemenii”, prietenii lui cei mai buni de unde vine lǎpticul primit la cerere, aproape non-stop. Covrigul meu face atunci niște sunete, dintotdeauna aproape, care parcǎ s-ar traduce ȋntr-un „Abia aștept! Abia aștept! Abia aștept!” bebelușit, rǎgușit ȋn stilul Brian Adams și combinat cu zȃmbet de bucurie maximǎ bebelușeascǎ. Se mȃngȃie pe tȃmple și pe urechi cȃnd suge sau se joacǎ ȋn fel și chip cu degețelele. Strȃnge pumnii cu interes și pozeazǎ ca un kung-fu panda, se-ntinde de zici cǎ vrea sǎ se auto-dezmembreze și mai nou rȃde dupǎ ce scoate vȃrful limbii afarǎ din gurǎ și face bule de scuipat. Dupǎ ce suge lǎptic bun, adoarme ȋncet ȋncet, aproape ȋn extax, jur. Mai adoarme tot așa, dar ȋn pat, cu mamu’ lui lȃngǎ el sau ȋn brațe, pe ritmuri de „Love is all around”. Apoi ajunge ȋntotdeauna ȋn pǎtuțul lui colorat de cele cȃteva jucǎrioare pe care le deține, dar de care nu e interesat… ȋncǎ. Nu are multe fiindcǎ n-are sens sǎ aibǎ o tonǎ de jucǎrii, nu? Mai bine mai puține și mai bune pentru nevoile lui de dezvoltare și distracție.

Doarme pe spate și acum parcǎ parcǎ se mai ȋntoarce și-n lateral cu puțin ajutor. N-are program de supt, nici de somn, nici de plimbare. Are program de voie bunǎ, musai, vrem sa rada zilnic, mult. Ȋn unele zile doar sugem (puseu!), ȋn altele dormim mai mult de douǎ ore ziua (Amin!), iar ȋn altele doar ne plimbǎm cu orele fiindcǎ ȋncercǎm sǎ-l creștem plimbǎreț și deja avem drumuri de sute de kilometri realizate (ȋn scoicǎ, desigur!) și cȃteva getaway-uri ȋn trei. Doarme pe mașinǎ dacǎ mașina se mișcǎ, fereascǎ Dumnezeu de semafoare roșii sau ambuteiaje, și dacǎ nu e obosit (ironic, nu?!). Ȋn mașinǎ uneori se cȃntǎ pe douǎ voci ca el sǎ fie relaxat. Doarme și ȋn sistemele de purtare utilizate pȃnǎ acum, fie ele wrap țesut, mei tai sau marsupi plus, de parcǎ au toate praf de somn pe ele. Nu doarme ȋn cǎrucior decȃt cu slujbe, iar la trezirea a doua sau a treia din timpul nopții, aia dintre trei și patru, rȃde de mama focului ȋn timp ce-l schimb. Nu doarme mult de felul lui, dar acum nici nu se mai agitǎ nimeni din acest motiv, ci doar umplem timpul cu altceva, ceea ce ne-a fǎcut sǎ nu mai cȃntǎm „Un elefant” pȃnǎ la epuizare. Ȋi mai plac plimbǎrile prin cartier și umbrele sau formele noi, scoate  capul din sistemul de purtareca un pui de gǎinǎ proaspǎt ieșit din nou și le privește pe toate cu interes.

De vreo douǎ sǎptǎmȃni gȃngurește din ce ȋn ce mai mult. Tot de-atunci, la sugestia aplicației „Wonder Weeks” (pǎrinți moderni, dom’le) ne ȋndeletnicim cu „avionul”. Care e mega-interesant. Nu amuzant, ci interesant. Bine, e un avion care chiar zboarǎ, nu se leagǎnǎ cum am vǎzut pe la alți pǎrinți care n-au ȋnțeles, cred eu, cǎ acest joc e menit sǎ ajute copilul sǎ descopere și sǎ ȋși dezvolte niște abilitǎți, nu sǎ tacǎ amețit (valabil și pentru legǎnatul ”agresiv”, cum ȋi zic eu). Tati ȋi zice „Salut!” dimineața și fața i se lumineazǎ fiindcǎ acum ne recunoaște și e fericit sǎ ne vadǎ. Mami ȋl drǎgǎlește ȋn pat ziua și rȃde cu hohot. E ținut ȋn brațe mult și nu ne pare rǎu și nici nu credem cǎ va fi rǎsfǎțat. Poate de-asta ȋși ține capul foarte bine pentru vȃrsta lui și se poate uita dupǎ tot ce i se pare interesant, fiindcǎ, sǎ vǎ spun, e curios foc.

Problemele lui cele mai mari sunt cele cauzate de sistemul digestiv ȋncǎ nematurizat- a se citi „beșinuțele”. Colicii au rǎmas ȋn urmǎ și se pregǎtește, probabil, de primii dințișori. Bǎlește ca un cǎțeluș și molfǎie tot ce prinde. I se mai spune Urlǎțel, Țȃcǎ sau Broscoi Mic. Uneori chiar și Luca. Zȃmbete larg de sub ochii albaștri foc, ca peruzeaua și iți dǎ energie cu zȃmbetul lui. Alteori plȃnge de mama focului din motive pe care trebuie sǎ le ghicim, ȋncǎ. Are Michelin-uri pe piciorușe și mȃini și niște obraji „lucrați” și dolofani, iar degețelele ȋi seamǎnǎ cu niște crenvuști numai buni de mȃncat. Dar mami nu lasǎ multǎ lume sǎ se apropie de ele fiindcǎ și le bagǎ ȋn gurǎ ȋntr-una. Așa fac copiii, așa descoperǎ la trei luni de zile, nu trebuie sǎ primeascǎ suzetǎ sau palme peste mȃini pentru a se dezvǎța.

Are pǎlǎrie, la fel ca mami și ca tati, și un album cu „Micul Prinț” pe copertǎ, unde mami adaugǎ ȋntr-una poze din aventurile lui și-ale familiei „Pǎlǎrie”. Are tricouri (cumpǎrate mai mult de alții, cǎ noi ne-am deșteptat la timp și am cheltuit banii pe ce trebuia, aviz amatorilor!) cu mesaje cool, e aproape hipster. Iar ȋn fiecare lunǎ, pe 10, e ziua lui, suflǎm ȋn lumȃnǎrile de pe un tort și ne facem un selfie, deja e tradiție. E blond copilul nostru care doarme cu brațele larg deschise și e ca un soare mic.

Foto de la o lunǎ jumate.

Micul Print-382

 

Reclame

Rǎutǎți gratuite pentru mǎmici obosite :)

Pentru cine credea cǎ mǎmicile primesc doar priviri grijulii și vorbe drǎguțe sau de ȋncurajare la ȋnceput de drum, mai jos se poate gǎsi o scurtǎ trecere ȋn revistǎ a unor chestiuni auzite sau vǎzute de o proaspǎtǎ mǎmicǎ ce scrie acum ȋntre douǎ legǎnǎri și trei schimbǎri de scutece:

– „tre sǎ fie fain sǎ stai doi ani acasǎ pe banii contribuabililor”. Da, pe naiba?! Acasǎ? Pǎi iarna sunt la munte, iar vara sunt la mare din indemnizația de mǎmicit, doar nu-s proastǎ sǎ stau acasǎ, deh, mǎ jignești. Da, la mare fac aerosoli cu copilul dimineața la cinci, iar la munte ȋl car ȋn spate ȋntr-un sistem de purtare dacǎ vreau sǎ vǎd și altceva decȃt pensiunea la care stǎm. Ȋn plus, ma relaxez, cel puțin ȋn primele șase luni, cam cȃt un soldat pe front. Caut studiul. Nu mai vorbesc de faptul cǎ ulterior voi fi mai eficientǎ la job și plǎtitǎ mai puțin. Deci, nu mǎ plǎtesc contribuabilii destul, aș putea spune, mai ales dacǎ al meu copil o sǎ le ofere servicii peste vreo cȃteva zeci de ani sau o sǎ le plǎteascǎ pensia.

– „parcǎ nici n-ați trǎit ȋnainte sǎ aveți copii, atȃtea dume dați despre sensul vieții cu copil”. Ce sens? Viața cu copil n-are sens, e un mare haos. Dar, da, capǎtǎ noi perspective și dimensiuni existența unui om care a nǎscut și crescut un alt om, aia așa e. Dacǎ ai o problemǎ cu oamenii cu perspective multiple sau mai multe decȃt tine dintr-un astfel de motiv, nu mǎ supǎr dacǎ mǎ ignori.

– „dupǎ o lunǎ/o jumǎtate de an/un an o sǎ te plictisești maxim și o sǎ vrei sǎ te ȋntorci la muncǎ”. Haha! Din ziua doi ȋmi venea sǎ mǎ ȋntorc la muncǎ. Aș fi dat orice sǎ nu fiu țintuitǎ de un pat de spital cu ditamai operația și sǎ fiu, ȋn schimb, la birou. Au trecut trei luni și-o sǎptǎmȃnǎ, parcǎ m-am plictisit ȋntr-o dupǎ-amiazǎ. Sau nu. Cred cǎ am confundat oboseala cu plictiseala. Nu e ca și cum stau cu copilul ȋntr-o camerǎ și ne uitǎm unul la altul pȃnǎ picǎm de plictisealǎ. Ziua mi-o dedic pe bune activitǎților care ȋl privesc sau privesc cǎsuța/viața grupului de aventuri ȋn trei care este. Iar noaptea mǎ informez legat de cele de mai sus. Nu e deloc plictisitor. Da, abia aștept sǎ mǎ ȋntorc la muncǎ, fiindcǎ-mi place ce fǎceam, dar ȋmi place la nebunie și ce fac acum, chiar dacǎ e presǎrat cu colici, pusee de creștere, erupții dentare. Ieri, de exemplu, am cǎutat zboruri pentru primul concediu ȋn strǎinǎtate ȋn trei, am verificat opțiuni de cazare, am revenit dintr-un mid-week getaway la munte, am spǎlat haine, am fǎcut curat, am bǎut un pahar de vin, am discutat vȃnzǎri de mașini, am citit cȃteva pagini dintr-o carte, am culcat, spǎlat și schimbat un copil de cȃteva ori. Le-am fǎcut cu cine trebuie și nici cǎ aveam cum sǎ mǎ plictisesc.

– „dacǎ nu stai acasǎ doi ani, cȃt e maximul, nu ești o mamǎ bunǎ/responsabilǎ, trebuie sǎ stai cȃt mai mult cu el la ȋnceput”. Sigur cǎ nu sunt o mamǎ bunǎ/ responsabilǎ. Ȋmi beau cafeaua dimineața dintr-o canǎ cu „super-mom” ca sǎ mǎ motivez. Sunt doar o mamǎ care face ce poate și ce vrea. Ea. Inclusiv sǎ aibǎ o carierǎ. Știai cǎ un copil a cǎrui mamǎ lucreazǎ are oportunitǎți de dezvoltare mai multe decȃt unul a cǎrui mamǎ e casnicǎ. Uite, eu plǎnuiesc sǎ ȋi ofer copilului meu oportunitǎțile alea. Revin și cu un link cǎtre studiul cu pricina. Sǎ fii mamǎ nu e „a full-time job”, treci peste, e un mod de a fi. Punct. Jobul e altceva. Da, e un efort fizic și psihic intens, dar nu e un job, e mai mult.

– „nu te-am pus eu sǎ faci copii și sǎ nu mai poți sǎ faci x sau y”. Sigur nu m-ai pus tu și sigur pot orice dacǎ am putut sǎ fac un copil. X sau Y probabil nu erau suficient de interesante/importante pentru mine :))

– „o sǎ mai faci sex la Sfȃntu Așteaptǎ”. Bunǎ asta! Cu siguranțǎ fac mai des decȃt tine dacǎ te freacǎ grija de așa ceva. Ia și citește aici.

– „s-au dus vacanțele și getaway-urile”. Da, s-au dus. Acum am vacanțe și getaway-uri. Wait. What?! Da, am un copil de trei luni și am fost deja cu el ȋn douǎ excursii la bunici și douǎ excursii la munte și pe clisura Dunǎrii. Pȃnǎ la un an deja sunt planificate: o excursie ȋn Maramureș și una ȋn strǎinǎtate. Dar, cine știe ce mai apare ȋntre ele. Nu mǎ mai duc la Londra sau Budapesta sǎ mǎ vǎd cu prieteni, și mǎ culc seara mai repede. Da, nu pot spune cǎ mǎ mega-relaxez, dar oricum și anterior copilului tot obositǎ mǎ ȋntorceam din orice fel de concediu. Dar nu s-a dus nimic, niciunde. Ba da, noi ne-am dus, ȋn trei, peste tot. Despre beneficiile cǎlǎtoriilor cu copii oricȃt de mici o sǎ scriu curȃd cu vȃrf și ȋndesat. Drept e cǎ mi-e greu sǎ merg cu cǎruciorul pȃnǎ ȋn centru fiindcǎ trotuarele sunt zone de rǎzboi, practic, dar cȃteodatǎ facem un getaway și pȃnǎ acolo.

– „bine ar fi sǎ slǎbești, dar nu cred cǎ mai ai cum”. Mda. Nu mi-am bǎtut capul prea mult niciodatǎ, dar știu prea bine cum e sǎ ai stima de sine ȋn Groapa Marianelor ȋn ceea ce privește aspectul fizic dupǎ naștere. Am cum, fiindcǎ am un kilogram ȋn plus fațǎ de cȃt aveam ȋnainte de sarcinǎ de la o lunǎ de dupǎ venirea pe lume a bebelușului. Tot ȋn Groapa aia am ajuns. Deci, slǎbitul ǎsta nu e nushce mare brȃnzǎ, altele sunt problemele post-naștere și e bine sǎ le conștientizǎm și sǎ le gǎsim soluții, nu sǎ le ascundem sub „problema kilogramelor”. Aș ȋnlocui dieta post-sarcinǎ, aproape generalǎ, cu ceva ședințe la psiholog, poate chiar acoperite de asigurarea de sǎnǎtate.

– „bǎrbații nu schimbǎ scutece, o sǎ o iei razna singurǎ la capitolul ȋngrijire copil”. Nu ȋnțeleg, nu cunosc, ȋmi pare rǎu pentru tine, al meu face asta.

– „nu mai posta poze pe Facebook cu copilul cǎ o sǎ ți-l deoache lumea sau o sǎ ȋși facǎ pedofilii o labǎ uitȃndu-se la poza lui”. Mda… pozele sunt pe vreun cloud ȋncǎ de cȃnd erau ȋn facere, sunt sigurǎ, iar postarile mele sunt pentru prieteni, care sunt, la rȃndul lor, singurii cu acces la ele, fiindcǎ trǎiesc, din fericire, o viațǎ care a adunat ȋn ea oameni din multe colțuri ale lumii care vor sǎ știe ce fac și pe care vreau sǎ ȋi informez. Departe de mine gȃndul sǎ iau ȋn derȃdere orice chestiune de securitate ciberneticǎ, siguranța informației sau pornografie infantilǎ. Dar, oricine a citit puțin, știe cǎ nu pe un profil de Facebook „deschis” doar prietenilor, și-ǎia puțini, ȋncep problemele.

Ar mai fi, poate mai revin cȃnd o fi timp.

Later edit:

„ții copilul ȋn brațe prea mult și o sǎ-l rǎsfeți, iar ție o sǎ-ți nenorocești spatele!”. Mulțumesc de ȋncurajǎri ȋn a-i arǎta copilului cǎ ȋl iubesc și cǎ sunt „acolo” pentru el… cum ar și trebui sǎ fiu. Din nou, s-a demonstrat științific, google it, cǎ un copil care primește afecțiune se dezvoltǎ mai bine din punct de vedere cognitiv. De asemenea, nu știu alții cum sunt, dar ideea aia cǎ bebelușii trebuie lǎsați sǎ mai și plȃngǎ e cam de pe vremea cȃnd era Nicǎ mic copil. Ȋnvechitǎ, deci. Eu trǎiesc ȋn prezent, nu la 1900 ȋn ceea ce privește aspecte legate de afecțiunea arǎtatǎ copilului. Iar pe cei de-s fani „ferberizare” sau „cry it out” ca metode de „dresaj” al copilului ȋn ceea ce privește adormitul singur, ȋi propun de-acu pentru ceva similar ca pedeapsǎ cu cei care abuzeazǎ copii, fizic și psihic.

„trebuie sǎ-i dai copilului sǎ mǎnȃnce din timp”. 1. Diversificarea se face, cu foarte puține excepții, dupǎ șase luni, sper cǎ la aia te refereai cu „din timp”. 2. Nu-s BLW-istǎ (google it!), dar nici nu cred ȋn a-i da copilului murǎ-n gurǎ, la propriu, la fel cum nu cred ȋn a-i da murǎ-n gurǎ nici la figurat. Definiția parentingului la mine e „exemplificǎ și oferǎ opțiuni!”. Copilul va mȃnca dacǎ mǎ vede mȃncȃnd și pe mine cu el, la fel cum va face x sau y dacǎ mǎ va vedea pe mine fǎcȃnd aia. Dacǎ e vizibil „deranjat” de modul meu de a face lucrurile, e bine sǎ ȋl „ascult” și sǎ ofer variante care sǎ aibǎ același rezultat. Uneori, copilul știe. Dacǎ ȋmi „aratǎ” cǎ ora 8 e ora la care dorește sǎ se culce și doarme mai bine dacǎ ne punem atunci la somn, cu o eventualǎ orǎ de somn ȋn plus dimineața, nu trebuie sǎ ȋl oblig sǎ se culce la 7 fiindcǎ scrie ȋn nushce carte cǎ trebuie sǎ se culce la 7 la vȃrsta aia. „Din timp” e un termen atȃt de relativ cǎ nici nu mǎ obosesc sǎ ȋl comentez.

PARENTING

Lucruri pe care nu le știam ȋnainte sǎ am un copil și poate ar fi fost bine sǎ le știu. Sau poate nu :))

Bebelușii se cacǎ și rȃgȃie ca niște bǎrbați de vȃrsta a treia, supraponderali și plictisiți de viațǎ (sper cǎ am fost politically correct ȋn exprimare, da?!). Caca e important. E super-important și viața ta va merge ȋntr-o direcție sau alta ȋn funcție de un caca fǎcut de puiul de om. Alergii, erori ȋn alimentație, diferite alte boli, hranǎ suficientǎ sau nu, totul se „citește” ȋn caca. Și tu va trebui sǎ cunoști acest limbaj.

Nu toți bebelușii dorm ca-n filme. Nu toți dorm noaptea. Nu toți dorm ziua. Nu toți tac sau gȃnguresc ȋntr-una. Unii mai și urlǎ sau miorlǎie sau mȃrȃie.

Cȃnd dorm, ȋnsǎ, parchetul scȃrțȃie mai tare ca de obicei, iar acest lucru nu e o halucinație de la obosealǎ, ci un fapt. Am zis. Nu detaliez fiindcǎ mi-e somn de la atȃta… nesomn :)) Somnul nu va mai fi niciodata la fel.

Numǎrul de scutece schimbate ȋn viața unui bebeluș va fi de ordinul miilor. Nu are sens sǎ numǎrǎm. Iar asta o sǎ fie cel mai ușor lucru de fǎcut din toatǎ tǎrǎșenia asta cu mǎmicia, pe bune, chiar dacǎ inițial ai fi crezut cǎ e cel mai dificil.

Cǎutǎrile pe google dupǎ haine și alte nebunii vor fi ȋnlocuite de cǎutǎri dupǎ șampoane anti-crustǎ, rețete de mâncăruri baby-friendly, cǎluți de lemn cu aripi și haine cu protecție ȋmpotriva razelor UV. Da, exista astfel de haine, unde traiai, sub o piatra?! :))

Televizorul, dacǎ-l ai, nu mai are sens vreo cȃțiva ani. Telefonul mobil, ȋnsǎ, mai ales un smartphone, e cel mai important gadget de mǎmicit. Lasǎ biberoane și aparate de aerosoli și de dezinfectat. Smartphone-ul te va face o mamǎ mai bunǎ. De ce? Pentru cǎ: 1. Vei putea sǎ „push play” la sunete albe ȋn perioada colicilor. E plin youtube-ul și acest lucru te va salva. 2. Vei putea sǎ faci poze la care te vei uita peste douǎzeci de ani probabil pentru prima oarǎ, dar va merita. Nu vei face poze cu aparatul foto, nu te amǎgi, copilul nu „stǎ la pozǎ” sǎ scoți tu DSLR-ul. 3. Va trece timpul mai ușor noaptea ȋn timp ce alǎptezi sau ziua sau cȃnd doarme și tu nu poți sǎ dormi. 4. Vei simți cǎ ești ȋn continuare conectatǎ cu lumea, deși nu ȋți vei utiliza glasul și vei sta destul de mult cu o singurǎ ființǎ umanǎ, adicǎtelea copilul. 5. Vei putea sǎ aprovizionezi familionul și casa cu cȃteva click-uri fiindcǎ la cumpǎrǎturi se reduce cantitatea și volumul posibil de cǎrat, considerabil.

Rȃsul unui bebeluș de trei luni care atunci ȋnvațǎ sǎ rȃdǎ e panaceu pentru orice. Jur și revin cu altele dupǎ ce culc odrasla.

Later edit:

Tǎiatul unghiilor unui bebeluș e muncǎ, nu glumǎ. De obicei transpir mai ceva ca la prezentarea rapoartelor anuale de lucru, cam odatǎ pe sǎptǎmȃnǎ.

Later later edit:

Cȃnd vine bunica ȋn vizitǎ, copilul va purta un rȃnd extra de haine fațǎ de cum ȋl ȋmbraci de obicei. E bine pentru sǎnǎtatea mintalǎ a tuturor celor implicați, precum și pentru pacea familiei extinse. Copilul va rezista. Asta dacǎ nu stai cu bunica. Ceea ce nu recomand. Bunicii sunt divini, atunci cȃnd sunt bunici, nu bone sau sfǎtuitori ȋn materie de parenting. Pǎrerea mea, nu dați cu parul.

Later later later edit: ești cea mai bună mamă pentru copilul tău. Nu lăsa pe nimeni să te facă să te îndoiești de asta. Dar mămicia nu e doar ceva ce „vine” natural. Informarea și învățarea sunt esențiale pentru o viață sănătoasă a mamei și copilului, deopotrivă. Vei fi, oricum, sub presiune constantă fiindca absolut orice faci în creșterea copilului va fi o alegere, unii vor face ca tine, alții ca ei.