Câteodată, îmi vine să mă pup pe burtoi

Mai ales când stau în pat seara şi realizez cât a mai crescut de ultima dată când m-am uitat la el… burtoiul şi broscoiul din el. Evident, n-am nicio trăire cu burtici şi chestii drăguţe şi sarcini plutitoare pe norişori. Nici nu am cum, la cât s-a vomitat şi nedormit în primele patru luni, singurul loc unde e bucurie maximă e în adâncul sufletului, că-n adâncul corpului e imposibil.

Da’ când am mişcat că m-a mângâiat o aripă de fluture pe interiorul burtoiului prima dată mi-a venit să mă pup cel mai tare. Şi m-am calmat şi s-a evaporat toată agitaţia de la jobul de la care abia dacă mi-am luat o săptămână de concediu pe an în ultimii patru ani pentru că-mi place şi pentru că cred că mai pot schimba şi contribui cu ceva; toată agitaţia de la pregătirile pentru nunta noastră cu ţuică şi turtă dulce şi trupă de cântări şi oameni apropiaţi; şi de la organizarea cununiei civile cu poze în parc şi câţiva oameni faini; toată agitaţia de la conştientizarea faptului că vom fi trei când nu ne mai prea aşteptam să fim mai mult decât doi; toată agitaţia de la oboseala incredibilă din mintea şi din corpul meu. S-au evaporat de la un sentiment cald şi pufos, cumva, şi tot ce-am mai putut gândi e că m-aş pupa pe burtoi atunci, în secunda aia. Iar eu nu-s genul de persoană pupăcioasă, dimpotrivă.

8whputlmggrpvookjpjqwyk0ycpu6jox_lg

Mi-a mai venit de-atunci să mă pup pe burtoi, de drag şi de nerăbdare, uneori când sunt singură acasă, dar şi altcândva şi altundeva.

Reclame