Cât timp tu dormeai alţii faceau pole fitness sau jucau frisbee

Voi ce-aţi mai învăţat despre lume şi viaţă recent? Ce lucruri vi-au ajuns la urechi sau la ochi sau la alte simţuri şi vi s-au părut interesante? Eu, de exemplu, am aflat că în România “câştigă teren” o formă de fitness denumită “pole fitness”. Există informaţii aici şi nu, nu e un mod mai voalat de a ascunde faptul că înveţi să faci striptease, aşa că nu vă obosiţi să deschideţi link-ul dacă îl deschideţi cu idei preconcepute. Şi-am mai aflat de un sport care ia amploare pe la noi şi pe care-l recomand pentru că e un sport care am încredere că poate ajunge uşor un mod în care copilaşii care au nevoie de puţină mişcare după “ore” îşi pot petrece timpul în mod constructiv şi amuzant, “frisbee”. Sau în care adulţii se pot relaxa, sau înspre care foştii sportivi se pot orienta. Există mai multe locaţii din România unde grupuri mai mult sau mai puţin organizate au antrenamente de frisbee. În Timişoara un astfel de grup se numeşte Azvârlirea (mi s-a părut cool, poate le daţi un like).

Cum s-ar zice, dincolo de viaţa de care unii se plâng, cu trezit, muncă, acasă, dormit şi reluare în ziua următoare, se întâmplă lucruri faine şi cool chiar lângă oamenii ăştia. De menţionat că atât frisbee-ul, cât şi pole fitness sunt sporturi recunoscute în multe ţări, au federaţii, campionate locale sau naţionale şi că lucrurile merg în direcţia aia şi-n România, în timp ce lumea se uită-n altă parte şi pierde toată distracţia (şi munca aferentă performanţei în orice domeniu).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s