Cancer la sân, mirese copil şi educaţie

A început luna octombrie. Prin “Vest” e “Breast Cancer Awareness Month”, adică, mai pe şleau, luna în care ar fi bine să conştientizăm că în ceea ce priveşte sânii, nu e suficient să fim atenţi/atente la mărimea lor, ci e necesar să fim atenţi/atente la potenţialul lor de a dezvolta cancer. Dincolo de criticile pe care le mai primesc astfel de iniţiative devenite tradiţii prin unele locuri, eu cred că o lună în care să vedem pe toate gardurile (online) informaţii despre depistarea şi tratarea cancerului la sân, cât şi despre existenţa lui în vieţile multora dintre noi, nu e un lucru rău. Să nu uităm că până nu demult aveam tendinţa să ascundem această problemă sub covor, sub pat sau după perdea (mai ales problemele definite (ne)drept ale femeilor). Dincolo de faptul că, poate, vă puneţi o fundiţă roz în piept, poate vă convingeţi sau convingeţi pe cineva să meargă la un control pentru detectarea cancerului la sân.

Mi s-a părut o coincidenţa de bun augur pentru a atrage atenţia unei alte problem faptul că exact la începutul lunii octombrie am văzut o altă campanie online despre o altă problemă pe care nu doar o genizăm şi-o “alocăm” arbitrar femeilor, ci şi unor ALTE culturi. Căsătoria copiilor. Pe la noi asociată cu etnia romă, dar foarte răspândită în multe state ale lumii. E o tradiţie ce afectează în număr covârşitor fetele tinere şi conform statisticilor UNICEF cam 15 milioane de fete ajung anual să se căsătorească înainte de vârsta de 15 ani. Dincolo de dezbaterile dintre drepturi culturale versus drepturile copiilor în care, în ceea ce priveşte această chestiune, mă alătur taberei “drepturile copiilor”, vă întreb: voi ce făceaţi la 15 ani? Eu sunt pentru drepturile copiilor, drepturile fetelor… la educaţie, la alegerea partenerului de viaţă, la cunoaşterea opţiunilor lor, la protecţie împotriva abuzurilor sexuale corelate cu căsătoriile premature, la tot ceea ce poate aduce un zâmbet sincer pe feţele unor fete de 15 ani din toată lumea, fiindcă eu, la 15 ani:

• am început şi-am terminat primul an de liceu
• m-am hotărât să las deoparte visul de a mă face ghid de turism fiindcă Geografia n-a mai fost atât de faină la liceu
• am tzucat un coleg la o petrecere de sfârşit de an şcolar (sau a fost la 16 ani, nu mai ştiu sigur)
• am fost în primele mele tabere, la mare şi la munte. La munte am colectat deşeuri de pe un traseu montan. Au fost şi ultimele tabere, nu mai ştiu de ce
• am luat un doi la a doua oră de limba română din clasa a IX-a, deşi ulterior am luat doar 10, cred, pe tot parcursul liceului, şi-am şi mers la olimpiadă la română vreo câţiva ani. Profa a crezut că mi-a scris altcineva tema
• mă gândeam că o să mă căsătoresc la 25 de ani şi o să am doi copii până la 30 de ani. Nu prea concepeam ce va să vină după 30 de ani. Nici nu s-au întâmplat aceste lucruri, da’ nici rău nu a fost.
• şi altele 🙂

E actual subiectul mireselor copil, dezbaterile din jurul lui, de asemenea. Va mai fi de actualitate. Mai ales acum când criza europeană a refugiaţilor ne-a arătat că multiculturalismul şi inter-culturalitatea sunt în criză şi par să nu supravieţuiască.

Nu uitaţi să le spuneţi fiicelor voastre până la 15 ani că există cancer la sân, cancer de col uterin, cancer ovarian, să le deconstruiţi miturile despre berze şi “joaca de-a mama şi de-a tata”. Educaţia sexuală salvează vieţi, pe bune! La fel şi informarea şi conştientizarea cu privire la aceste tipuri de cancer. La fel şi educaţia. (punct) În privinţa cancerului la sân trebuie să ne educăm, pur şi simplu. În privinţa mireselor copil trebuie să ne educăm referitor la culturi şi diferenţe, iar apoi să combatem eficient nedreptatea care li se face când devin mirese cât sunt încă fetiţe, susţinând în paralel dreptul lor a educaţie, la dezvoltare personală şi profesională, de la fetiţe la femei tinere.

‪#mylifeat15 #endchildmarriage
http://www.girlsnotbrides.org/about-child-marriage/

Photo credit: http://www.dreamstime.com/